Născută la 26 mai 1990 în orașul Chișinău, R.Moldova. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „N.Testemițanu” din Chișinău. Medic stomatolog generalist.
Luni
Este a doua zi de Paști. Sărbătoare pe care anul acesta am marcat-o în izolare. Am respectat carantina impusă de autorități și de propria conștiință în legătură cu virusul COVID-19 care a ales să ne necăjească în acest an bisect. De o lună stau în carantină și pot spune că devine din ce în ce mai greu de suportat. E plăcut desigur să te odihnești dar abia acum conștientizez că nu sunt suficient de obosită ca să merit atâta odihnă.
Anul acesta am încercat pentru prima dată să coc pască cu brânză, acum înțeleg că nu ar fi fost rău dacă aveam suficientă minte să păstrez rețetele de pe timpul când mai trăia bunica, care mereu cocea de sărbători foarte gustos, mi-ar fi ajutat chiar foarte mult. A ieșit ca o pâine cu puțină brânză dar comestibilă pentru că s-a mâncat toată de ieri până azi. Aceasta mă consolează. La anul ar putea fi și mai bine.
Mi-am instalat în telefon programul care mă va ajuta să fac gimnastică. Îmi voi imagina că sunt la sală cu antrenoarea mea.
Astăzi pot găti ceva mai lejer, totuși s-a făcut o cantitate de mâncare mai multă de Paști cum este obiceiul la moldovence. Zilele astea sunt șoferul personal al mamei care este medic la Institutul de Cardiologie, este un mod de a mai ieși din casă și totodată util în lipsă de transport public. Alții pentru a ieși din casă în aceste timpuri grele plimbă câinele mai mult ca de obicei. Ne adaptăm cum putem.
Mă întreb care va fi situația valului de îmbolnăviri după Paști luând în calcul faptul că nici până acum o parte dintre moldoveni nu cred în existența acestui virus fiind dezinformați chiar de președintele țării și de lipsa dorinții lor de a se informa din mai multe surse. Situația la moment este una stabilă, sunt înregistrate sub 2500 cazuri de îmbolnăviri dar spre regret din cauza lipsei de echipament un număr mare din rândul personalului medical au fost infectați, câțiva chiar au și decedat. Este trist că au fost necesare aceste jertfe ca oamenii noștri și autoritățile să înțeleagă că sistemul de sănătate are multe lacune, iar fără a-l dezvolta noi nu vom putea face față la astfel de situații.
Unchiul meu care a sărbătorit Paștele foarte vesel are tensiunea sistolică de 200. Are insuficiență respiratorie, s-a panicat. A venit într-un suflet la Cardiologie. A făcut o aritmie din spusele mamei. Avertisment-alcoolul în exces plus mâncarea pe fondul unei insuficiențe ereditare chiar are efecte asupra inimii, uneori aceste efecte în câteva minute se pot dovedi fatale. Noi moldovenii avem un mod al naibii de agresiv de a ne pedepsi organismul printr-un model alimentar neglijent. De aceea cedează organismul nostru la o vârstă mai fragedă. Poate ar trebui să revizuim din tradițiile noastre alimentare? Altfel nu mai evoluăm la capitolul cultura sănătății.
Marți
M-am trezit devreme pentru că i-am promis mamei să o duc la serviciu de dimineață. Tatălui i s-a defectat mașina și am rămas unicul șofer astăzi în familie. Peste 2 ore mă roagă să îl duc la Autodoctor, magazinul de piese auto ca să își ia o piesă pentru mașină. A fost foarte greu pentru el să îmi permită să șofez. Este tipul de om conservator care consideră că traficul aglomerat și mersul cu automobilul nu e neapărat pentru femeie. Permis am de 10 ani dar nu aveam mașină. Acum când lucrez și îmi permit să îmi asum cheltuielile am decis că trebuie să merg chiar dacă traficul în capitală e intens și pe timp de epidemie. Astăzi când a venit să mă roage să îl duc la magazinul auto, m-am simțit într-un fel importantă. Ah, relația asta copii – părinți și conflictul dintre generații…
Am trecut pe la supermarket. Era multă lume. Acum acesta este locul unde iese lumea să se „distreze”. Te mai vezi cu oamenii ca să nu îi uiți la față. Este greu pentru creier să se adapteze la acest nou stil de viață. Abia acum lumea începe să înțeleagă cât de prețioasă este libertatea și cum este să fii în captivitate. Numărul de cazuri a trecut de 2500 și 70 de decese.
Seara am hotărât cu sora mai mică să gătim o pizza în condiții casnice. Spre surprinderea mea este foarte gustoasă, plus satisfacția că este handmade și cu ingrediente proaspete îi conferă un gust aparte.
După cină am zis să mai privesc un episod din serialul la care mă uit de la începutul carantinei Anne- istoria unei fete roșcate orfane din Canada care a fost adoptată de niște fermieri în ținutul Avonlea la începutul anilor 1900 pe când avea 13 ani. În scurt timp prin istețimea sa a cucerit tot ținutul devenind o eroină. Pentru că citea cu pasiune din copilărie avea o imaginație mult mai bogată decât alte fete de vârsta ei. Lucru care a și ajutat-o să facă față mai multor provocări. Ba chiar avea și cunoștințe în medicină. Pe timpurile acelea puține femei făceau studii. Rolul lor era să fie bune familiste. Era perioada în care începe să prindă contur fenomenul numit feminism. Au trecut 100 de ani și femeia mai luptă. Mă inspiră femeile care reușesc. O iau ca pe o victorie personală. Fără de ele nu s-ar fi ajuns la rezultatele pe care le avem astăzi. Chiar și la noi în țară deși mereu consideram că mentalitatea se va schimba greu, văd cum prind contur idei care cândva păreau imposibile ca de exemplu să avem o femeie președinte. Echilibrul dintre rolul și posibilitățile ambelor sexe când va fi atins vom avea o mentalitate mai sănătoasă.Așa cred eu. Așa sper să creadă mai mulți semeni de ai mei. Atunci aș fi cu un gram mai împlinită. Ce naivă sunt...Seria se încheie cu zicala Oh how I love to be a women. Banal dar fermecător.
Miercuri
Am dormit astăzi mai mult decât în celelalte zile.Carantina este o vacanță leneșă. După micul dejun am fost sunată ca să confirm că o să ridic comanda de la elefant.md. O aștept deja de 2 săptămâni. Anapoda lucrează la noi serviciile de livrare. Sper că doar în acestă perioadă aglomerată. Până la carantină am lucrat medic stomatolog generalist. Ultimele 10 luni în România. După 3 ani în Chișinău am dorit o schimbare, să cunosc un alt mediu. Am călătorit în câteva orașe de peste Prut pe care nu le mai văzusem până atunci. Am revăzut de mai multe ori Brașovul care mi-a rămas drag încă 10 ani în urmă câd l-am vizitat prima dată. România este o țară mare. Apartenența ei la UE si NATO face ca lucrurile în bine să se schimbe mai repede.
După prânz am urmărit un webinar organizat de Asociația Europeană de Osteointegrare dedicat infecției cu virusul COVID-19 inițiat de Michael Payer- medic dentist, profesor din Austria și alți 2 experți în implantologie și parodontologie din China. Principala temă de discuție este cum va fi revenirea în câmpul muncii pentru dentiști după perioada de carantină, de asemenea măsurile de evitare a răspândirii virusului COVID-19 în cabinetele stomatologice. Încă la începutul carantinei The New-York Times a publicat o diagramă care descrie riscul de contaminare cu noul tip de virus în funcție de profesia exercitată. Practica dentară este pe primele poziții la probabilitatea de infectare. Deși nu există dovezi sau cercetări concrete care demonstrează acest lucru, se știe că avem una dintre cele mai periculoase profesii la rata infectărilor privind septicitatea cavității bucale la care se mai adaugă și coronavirusul acum. Este din cauza faptului că se folosesc piese de turații înalte, scalere și alte dispozitive care produc aerosoli ce favorizează răspândirea infecției. Anume aceste proceduri se recomandă acum de a fi limitate.
Pentru a diminua riscul de răspândire a infecției clinicile private au interdicție de a lucra, fiind în carantină deja de mai mult de o lună. În afară de webinare și recomandări privind măsurile de profilaxie ale afecțiunilor stomatologice medicii stomatologi rămân dezarmați. Este o vacanță impusă, o situație complet nouă și neașteptată peste care trebuie să trecem cu răbdare. Precum a menționat profesorul N.Matteos din Hong-Kong de la webinarul pe care l-am urmărit mai devreme „Va trebuie să ne învățăm să conviețuim cu acest virus care cum se pare ne va ține companie mai mult de câteva săptămâni, pot fi luni sau chiar ani” . începe să îmi fie dor de o extracție dentară.
Joi
M-am trezit de dimineață și am făcut o ciorbă, nici nu îmi vine a crede că am devenit așa casnică. Apoi, am mers la fostul meu loc de muncă la Spitalul Ministerului Sănătății, Policlinica Constructorul, este centrul de Corona Virus acum. Am văzut fețe obosite de doctori. Ori de cite ori cineva comentează urât la adresa medicilor mă întristează. Nu e vina lor că activează într-un sistem defectuos. Nu e nici vina oamenilor. Abia acum pe timp de pandemie cetățenii au conștientizat măcar un pic valoarea medicilor noștri neobosiți. Cât este de greu să lucrezi în ture de noapte, să nu îți vezi familia cu gândul de a o proteja, să lucrezi în echipamentele acestea noi și incomode, zilnic văzând pacienți chinuiți. Din partea autorităților statului auzim doar că nu sunt bani în buget pentru a majora salariile personalului medical. E trist că și cetățenii sugerează că corupții trebuie căutați in domeniul sănătății. Din aceste motive tinerii aleg să plece, deși nu sunt așteptați cu brațele deschise nici peste hotare. E greu să fii moldovean….
Merg să aduc medicul cardiolog acasă-mama mea. Iarăși la supermarket, apoi rutină de carantină. Când voi reciti acest Jurnal în perioada activă poate îmi va fi dor de această perioadă dar acum mă apucă plictiseala, lipsa de nou din viața mea o completez cu lectură, filme, sport și gătit. Înainte mergeam la teatru, am văzut toate piesele de la”Mihai Eminescu”, “Geneza Art”. Mergeam la operă, concerte simfonice și de estradă și alte evenimente culturale și bine am făcut, am fost pentru câțiva ani înainte. Fără cultură și cărți nu cred că aș face față realității.
Intru pe Facebook și remarc că cineva scrie că astăzi 23 aprilie se celebrează în lume cititul-cărțile, autorii, ilustrațiile, editurile. Minunată sărbătoare. S-a consemnat data de 23 aprilie să devină data aniversării internaționale la Conferința generală de la Paris, UNESCO în anul 1995. De mică am această pasiune de a citi, poate de aceea uneori sunt așa visătoare. Ultima mea achiziție de carte de Yuval Noah Harari mi-a stârnit curiozitate mai de mult. Am așteptări mari, mai ales că dă răspuns la o serie de întrebări existențiale. Dar să nu uit să mai răsfoiesc și o carte de specialitate mai târziu, că sunt și acolo titluri promițătoare.
Seara am refuzat o invitație la ceai. Nu ies în carantină. Respectăm cerințele autorităților. Aceasta e cel mai puțin ce pot face pentru societate. Măcar atît. Apoi mai discut cu un prieten neobosit să țină prelegeri pe telefon, îi sugerez că sunt locuri la catedră, e păcat că își irosește talentul cu mine care oricum recunosc că nu îl ascult atent, măcar am fost sinceră,s untem într-o zodie și îl iert. îl înțeleg foarte bine în această perioadă dificilă. Dar în general nu prefer să discut mult la telefon. Nu sunt un bun ascultător, mai degrabă un bun sfătuitor iarăși pasez acest defect zodiei.
Vineri
Astăzi “serbez” o lună de carantină. Am revenit în țară pe data de 24 martie, după ce în România prin ordonanță de pe 22 martie a fost impusă sistarea activității cabinetelor stomatologice. Era vorba inițial de 2 săptămâni, după care termenul s-a prelungit până pe 15 mai. Este cel mai frumos timp al anului pentru mine- sfârșit de aprilie, început de mai. Copacii sunt plini de coroane de flori, 13 grade Celsius iar izolarea continuă romantic de la balcoane. Cu gândul la un picnic la iarbă verde cu prietenii dar stăm în case, dorința e mare anume atunci când știi că nu este permis. Peste 2 milione de oameni de pe glob sunt infectați de SARS-COV-2 după apariția sa pe 9 ianuarie în provincia chineză Wuhan care a generat în pandemia de COVID-19.
Anul trecut pe vremea aceasta așteptam cu entuziasm o călătorie prin câteva orașe din Europa centrală. A fost o experiență memorabilă, mai ales că am văzut pentru prima dată Viena, Praga și alte orașe la care privesc acum în poze. Am fost în Portugalia, dar și la Congresul de stomatologie de la Budapesta care mi-au cam sărăcit bugetul dar s-a meritat. Cui nu îi place să călătorească, cred că sunt puține persoane, iar una este chiar în familia mea. Privesc pianul meu vechi cum se prăfuiește, nu l-am atins de multă vreme. Am cântat cândva în copilărie, până am decis că trebuie să renunț la orele de muzică în favoarea pregătirilor pentru universitatea de medicină. Profesoara mea de pian, o rusoaică de la Edineț, care tocmai își luase licența de la conservatorul din Chișinău după ce a dat toate examenele pe 10, mă anunțase că emigrează în țara jazzului- America, făcea parte dintr-o trupă jazz de la Tiraspol de care era tare mândră. Cred că acest lucru m-a influențat să renunț la muzică atunci și să aleg un domeniu care părea mai stabil, nu regret, pentru că mi-a plăcut ce am studiat și este un domeniu cu multe posibilități pentru spiritul liber, dar muzica ocupă un loc aparte în viața mea mai ales datorită fostelor mele profesoare care m-au entuziasmat cu pasiunea lor încă de la la grădiniță cnd eram selectată să cânt în prima linie pentru că aveam auz muzical. Vremurile și tendințele se schimbă dar pasiunile și valorile rămân. Ador luxul pe care și l-au creat oamenii dar lucrurile care nu se măsoară în bani de obicei te fac cel mai fericit.