Revenco a explicat că șefii principalelor subdiviziuni ai poliției au fost deja schimbați, iar scheme de corupție practicate în trecut ar fi combătute.
Your browser doesn’t support HTML5
Ministra a spus că, pe lângă înlocuirea unor șefi care activau în cadrul poliției, alți funcționari despre care se credea că ar fi fost implicați în scheme de corupție, au plecat singuri din sistem pentru a nu fi deferiți justiției.
„Mai mulți foști angajați din sistemul afacerilor interne au fost vizați în dosare privind acte de corupție, astfel că au fost, inclusiv, predați justiției și are loc în mod foarte activ examinarea acestor cauze, care actualmente sunt pe rol”, a spus Ana Revenco.
Europa Liberă a inițiat un demers pentru a afla exact câți polițiști sau foști polițiști au fost deferiți justiției de la preluarea mandatului de ministră de către Revenco și vom reveni cu aceste date pe măsură ce le obținem.
În interviu, Revenco a mai spus că ministerul său a introdus propriile filtre de integritate pentru oricine este propus pentru o anumită funcție, iar candidații sunt verificați „din perspectiva riscului de comportament coruptibil”.
„Desigur că este loc și de mai bine. De aceea, suntem implicați în discuții și cu ministerul Justiției, Procuratura Anticorupție, Centrul Național Anticorupție în ceea ce privește modificarea cadrului legal național privind prevenirea și combaterea corupției”, a spus Revenco.
Majoritatea judecătorilor verificați nu și-au putut justifica averile în fața comisiei compuse din experți locali și străini.
Comisia pre-vetting urmează să verifice și candidații la funcții de membri în Consiliul Suprem al Procurorilor. Planul guvernării PAS este să verifice ulterior averile și interesele tuturor demnitarilor din sistemul judecătoresc sau al procuraturii chiar dacă nu candidează la funcții noi.
Această procedură de „vetting” ar trebui să înceapă cu judecătorii Curții Supreme de Justiție (CSJ). În urma anunțării acestor planuri, 20 de judecători ai CSJ și-au dat demisia, fără a explica motivele.