În ciuda multiplelor articole de presă despre ascensiunea dreptei populiste, concluzia principală a alegerilor pentru Parlamentul European este că cele trei mari grupuri politice din forul parlamentar rămân neschimbate.
După ce alegătorii din cele 27 de state membre ale UE au mers la vot, între 6 și 9 iunie, grupul de centru-dreapta al Partidului Popular European (PPE) și-a adjudecat un număr estimativ de 184 de europarlamentari din 720 și s-a clasat pe primul loc, așa cum a făcut-o de fiecare dată, din 1999 încoace.
Rezultatele preliminare mai arată că Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) s-a clasat pe locul al doilea cu un număr estimativ de 139 de mandate în Parlamentului European. Iar liberalii-centriști din grupul Renew s-au clasat pe locul al treilea cu un număr estimativ de 80 de europarlamentari.
Dintre cele trei, PPE a fost de fapt singurul grup politic major care a câștigat în popularitate - celelalte au pierdut sprijin în comparație cu alegerile anterioare din 2019. Pe scurt, partidele de centru rezistă. Deocamdată.
Împreună, aceste trei partide au un număr estimat de 403 europarlamentari. O majoritate mult mai fragilă însă față de cele 417 mandate în precedenta componență a Parlamentului European.
De reținut: Parlamentul European avea în urma alegerilor din 2019 un număr de 705 de locuri. Prin jocul redistribuirii mandatelor Marii Britanii după Brexit-ul din 2020, legislativul UE a câștigat 15 locuri și are acum 720.
Populiștii de dreapta câștigă, dar se pot oare considera învingători?
Dreapta populistă a obținut, fără îndoială, câștiguri. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) - care include partidul Frații Italiei al Giorgiei Meloni, partidul Lege și Justiție (PiS) din Polonia, Democrații Suedezi și partidul Vox din Spania – și-a sporit numărul de mandate în Parlamentul European, având acum 73.
O grupare politică situată și mai la dreapta, Identitate și Democrație (ID), compusă din Partidul Adunarea Națională al lui Marine Le Pen din Franța și Partidului Libertății din Austria (FPO), ar fi crescut de asemenea, dacă nu ar fi existat un incident: cu câteva săptămâni înainte de europarlamentare, a exclus din rândurile sale partidul german de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania (AFD), pentru comentarii ale unui membru de frunte al acestuia, care a minimizat rolul SS-ului în perioada nazistă.
Marine Le Pen, președinta Partidului Adunarea Națională, asaltată de jurnaliști în timp ce sosește la sediul partidului, din Paris, pe 10 iunie 2024, după victoria răsunătoare a formațiunii sale la europarlamentare.
În unele țări membre, populiștii au avut performanțe deosebit de bune. Partidul lui Le Pen a triumfat în Franța, încheind alegerile cu 15 puncte procentuale peste coaliția de partide centrist-liberale a președintelui francez, Emmanuel Macron. Iar FPO este dat câștigător în Austria.
Totuși, ECR și ID vor avea împreună în jur de 130 de europarlamentari, aproximativ tot atâția a cât aveau în 2019. Există întotdeauna posibilitatea ca cele două grupuri să fuzioneze, formând un supergrup al dreptei populiste, care are potențialul de a fi al doilea cel mai mare grup din PE și care le-ar da dreptul la mai multe președinții de comisii importante și posturi de raportori.
- Te-ar putea interesa și: Victorie pentru Donald Tusk în Polonia. Ascensiune a extremei drepte
Au existat discuții atât în culise, cât și deschis, în ultimii ani, dar nu s-a concretizat nimic până acum.
După cum s-a văzut în cazul expulzării AfD din grupul ID, colaborarea nu este întotdeauna ușoară. Partidele care alcătuiesc dreapta populistă sunt cu siguranță de acord că Bruxelles-ul are prea multă putere, dar aici se termină asemănările.
De exemplu, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni tinde să fie foarte dură în privința Rusiei, condusă în special de polonezii de la PiS, dar și, în mod surprinzător, de Meloni, care a pivotat spre centru, ceea ce a dus la speculații că vrea să se alăture PPE.
Pe de altă parte, grupul Identitate și Democrație este pro-rus în mod deschis și tinde să nu fie prea dornic de compromis în Parlamentul European. (ECR va vota destul de des cu grupurile mainstream, în special în probleme de politică externă).
Prim-ministra Italiei și lidera partidului de extremă dreapta Frații Italiei (FDI), Giorgia Meloni, gesticulează în timpul unei conferințe de presă după rezultatele alegerilor europene de la Roma, pe 10 iunie 2024.
Marea necunoscută
Un element care ar schimba lucrurile este reprezentat de cei aproape 100 de membri neafiliați din noul Parlament European. Deocamdată ei nu aparțin niciunui grup politic.
De fapt, în ceea ce privește câștigurile electorale, eurodeputații „neafiliați” au înregistrat cea mai mare creștere, câștigând 36 de locuri, până la 98 de locuri după aceste alegeri. Mulți dintre acești deputați neafiliați ar fi bineveniți să se alăture unui grup, deoarece acest lucru ar crește semnificativ influența, și noilor veniți, și grupurilor către care se îndreaptă.
Și atunci apare întrebarea: care grupuri, dacă există, sunt dispuse să ia o parte din cei neafiliați - sau dacă se poate forma un nou grup al acestor rătăciți politici.
Pentru a forma un grup parlamentar oficial în Parlamentul European este nevoie de un minim de 23 de deputați din cel puțin șapte țări ale UE.
Deputații au termen până la 16 iulie pentru a negocia componența grupurilor politice, când noul Parlament European se reunește pentru sesiunea sa legislativă inaugurală la Strasbourg.
Dincolo de Bruxelles
Emmanuel Macron nu a avut o noapte bună. Înfrângerea suferită în fața lui Le Pen l-a determinat deja să convoace alegeri parlamentare anticipate, primul tur urmând să aibă loc până la sfârșitul lunii iunie.
Rezultatul a fost o rușine pentru partidul președintelui francez, extrema dreaptă câștigând în fiecare regiune din țară.
Captură de ecran cu președintele Franței, Emmanuel Macron, vorbind în timpul unui discurs televizat adresat națiunii, în cadrul căruia a anunțat că dizolvă Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez, și convoacă noi alegeri generale pe 30 iunie, la Paris.
Cu toate acestea, există circumstanțe atenuante. În primul rând, acest lucru nu este deloc o surpriză. Sondajele au prezis de luni de zile un astfel de rezultat.
Nu este neobișnuit ca alegerile pentru Parlamentul European, la care prezența la vot este mai scăzută decât la alegerile naționale, să fie folosite pentru a-i pedepsi pe cei aflați la putere. Macron este la putere din 2017, așa că o anumită uzură, oboseală politică este de înțeles.
Cancelarul german Olaf Scholz se află, de asemenea, sub presiune. Principalul partid de opoziție, Uniunea Creștin-Democrată din Germania/Uniunea Creștin-Socială din Bavaria, a obținut 31% din voturi, de două ori mai mult decât Partidul Social-Democrat al Germaniei (SPD) al lui Scholz. În timp ce se numărau voturile, partidul lui Scholz era la egalitate cu AFD pentru locul al doilea.
Principala candidată a Partidului Social Democrat (SPD), Katarina Barley, cancelarul german Olaf Scholz și copreședintele SPD, Lars Klingbeil, sosesc pentru a participa la întâlnirea conducerii partidului la sediul din Berlin pe 10 iunie 2024, la o zi după europarlamentare.
Ce impact va avea noul Parlament?
Este probabil că preferința spre dreapta a votanților europeni va afecta anumite domenii în viitor mai mult decât altele.
De exemplu, Parlamentul European ar putea deveni mai puțin ambițios în ceea ce privește problemele de mediu și mai strict în ceea ce privește chestiunile legate de migrație.
Trebuie menționat că Parlamentul European este diferit de parlamentele naționale prin faptul că deputații europeni nu propun ei înșiși legi.
În UE, ramura executivă, Comisia Europeană, este cea care are dreptul de inițiativă și care începe elaborarea inițială a unei potențiale noi legi. Consiliul European, format din șefii de stat sau de guvern din UE, este, de asemenea, implicat în modificarea legilor propuse.
În ceea ce privește legiferarea, Parlamentul European este cea mai slabă dintre aceste trei instituții. Obține rar ce își dorește. Discuțiile pe marginea legilor între Parlament, Comisie și Consiliu din așa-numitele trialoguri pot dura luni sau chiar ani înainte de a se ajunge la un acord și de a deveni lege.
Europene și locale: ce alegeri fac oamenii din România, Ungaria și Bulgaria
Când vine vorba de politica externă, se întrevăd schimbări. Sprijinul pentru Ucraina și continuarea extinderii UE vor fi în continuare pozițiile majoritare.
Și, deși ar putea exista eurodeputați care să aibă poziții pro-Kremlin, este mai probabil ca aceștia să folosească Legislativul ca platformă de comunicare pentru a repeta mesajele Kremlinului decât să facă o muncă legislativă semnificativă.
În plus, Parlamentul European nu dictează politica externă a UE. Aceasta este domeniul exclusiv al miniștrilor de Externe și premierii/ președinții țărilor membre. Așa că, deși deputații europeni analizează și scriu o mulțime de rapoarte și rezoluții de politică externă, toate acestea nu sunt obligatorii.
O veste excelentă pentru R. Moldova și Ucraina
Dacă se poate spune ceva clar despre noul Parlament European, este că nu va renunța la sprijinirea Ucrainei, dar și a Republicii Moldova, țări candidate la aderarea la UE.
Grupurile politice care au sprijinit Ucraina și R. Moldova în rezoluțiile Parlamentului European de până acum au împreună după alegeri aproape 530 de europarlamentari din cei 720. Este vorba despre grupurile mainstream EPP, S&D, liberalii din Renew și Verzii, cărora li se adaugă populiștii de dreapta din ECR. În unele țări membre, aceștia s-au dovedit suporteri ai Ucrainei chiar mai puternici, cum este PiS în Polonia.
Pe de altă parte, partidele de extremă și simpatizanții Kremlinului nu au obținut neapărat rezultate bune, inclusiv partidului premierului Viktor Orban în Ungaria.
Președinta moldoveană, Maia Sandu, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, de vorbă la Kiev, pe 21 noiembrie 2023, înainte să afle decizia liderilor UE de a da undă verde negocierilor de aderare cu țările lor.
Dar unul din rezultatele majore ale alegerilor este faptul că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are acum șanse mari să fie selectată și confirmată pentru un nou mandat. Una din principalele prietene ale Ucrainei și R. Moldova, Von der Leyen este fața PPE, iar acesta este și singurul mare grup politic de centru care și-a sporit în alegeri numărul de europarlamentari.
Nu va putea fi trecută cu vederea de țările membre care trebuie să se pună de acord asupra noii componențe a executivului UE, iar pentru confirmarea ei de către Parlamentul European o majoritate de 361 de europarlamentari există.
Ar fi dificil să i se găsească o alternativă lui von der Leyen, iar preferințele liderilor europeni pot deveni clare la summit-ul lor din 17 iunie, când ar trebui să aleagă Președintele Consiliului European să nominalizeze președintele Comisiei Europene și să numească șeful politicii externe și de securitate al UE. O amânare poate veni din partea Franței, dacă președintele Macron va dori să amâne decizia până după alegerile parlamentare anticipate din Franța pe care le-a convocat ca urmare a rezultatului de la europarlamentare.
La traducerea acestei analize, a contribuit Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te