Lipsa cadrelor specializate in localitatile Moldovei este o chestiune extrem de ingrijoratoare; lipsesc mai ales profesori, și cadre medicale, dupa cum putem citi in presa sau din toate rapoartele interne si internationale. Corespondenta noastră i-a adresat mai multe intrebari fostului ministru al educației Anatol Gremalschi.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Dl Gremalschi, cum credeți, de ce nu încurajează această inițiativă a Ministerului Educației care alocă peste 100 de mii de lei pentru tinerii specialiști să meargă să profeseze la țară? De ce nu merg tinerii specialiști din domeniul învățământului în mediul rural?
Anatol Gremalschi: „În primul rând, pentru ca să începi o viață într-un loc suma e mică, în al doilea rând, tinerii de astăzi vor și condiții aferente – să fie o infrastructură bună în sat, am în vedere drumuri, loc de distracții... Prin urmare, se mai cer eforturi.”
Europa Liberă: Dvs., dacă ați fi tânăr, ați accepta această ofertă să mergeți la sat să fiți profesor?
Anatol Gremalschi: „Eu m-am născut la sat. M-aș duce și fără bani, că atunci profesorul era protejat social foarte bine. Am crescut în familie de cadre didactice.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Dar faptul că acum nu ar fi de prestigiu această meserie influențează în vreun fel plecarea celor tineri să profeseze la țară?
Anatol Gremalschi: „Eu nu cred că meseria nu-i de prestigiu. Ea-i de prestigiu. Nu-i atractivă pentru tineri; nu-i atractivă, pentru
În sărăcia noastră nu le putem oferi oportunități comparabile cu cele noi deschise...
că democratizarea societății a deschis foarte multe noi oportunități. De exemplu, să lucrezi la companii cu renume, să pleci în străinătate, iar noi în sărăcia noastră nu le putem oferi oportunități comparabile cu cele noi deschise. Asta-i tragedia noastră, nu avem resurse.”
Europa Liberă: Și atunci, această criză a profesorilor cum poate fi soluționată?
Anatol Gremalschi: „În primul rând, eu nu sunt de acord cu denumirea de criză. Nu există o criză a profesorilor, întrucât toate cadrele noastre didactice muncesc, locurile, posturile didactice în
Nu vin tinerii și va îmbătrâni corpul profesoral didactic, dar criză propriu-zisă nu există...
școli sunt ocupate, multe cadre didactice au câte un salariu și jumătate. Există mai mult o alarmă care anticipează eventuala situație din învățământ, nu vin tinerii și va îmbătrâni corpul profesoral didactic, dar criză propriu-zisă nu există. Nicio școală n-a fost închisă din cauza lipsei cadrelor didactice.”
Europa Liberă: Am vorbit cu doi-trei directori care spuneau că duc lipsă de șapte-opt cadre didactice.
Anatol Gremalschi: „Vă rog să-i întrebați pe domnii directori, doamnele directoare: au anunțat vreun concurs în ziar că au nevoie de cadre didactice? De obicei se scot la concurs sau se declară angajare numai în cazurile în care cei din instituție nu mai pot acoperi toate orele, și-au luat maximumul de ore posibile.”
Europa Liberă: Dar îmbătrânirea colectivului profesoral tot își lasă o amprentă asupra calității educației?
Anatol Gremalschi: „Da, exact! Aveți perfectă dreptate. În primul rând, este vorba de percepția subiectivă. Elevii din sondajele noastre își doresc profesori tineri, elevii vor să vadă în fața lor oameni de succes, nu oameni preocupați de problemele specifice
Situația nu se va redresa, fiindcă e o problemă mult mai complexă: lipsa infrastructurii în sate, lipsa comunităților profesionale...
vârstei. Și asta e o problemă și, într-adevăr, e o posibilă criză în viitor. Noi trebuie să o anticipăm. Acum sunt sigur, chiar să triplăm noi banii care vor fi dați tinerilor specialiști, situația nu se va redresa, fiindcă e o problemă mult mai complexă. Repet: lipsa infrastructurii în sate, lipsa comunităților profesionale... Mă duc eu unicul profesor de fizică în sat, n-am cu cine discuta, n-am cu cine mă perfecționa, n-am cu cine concura în sensul bun al cuvântului. Evident că tinerii moderni își doresc asta.”
Europa Liberă: Ați avut portofoliul de ministru al Educației. Dacă astăzi ați fi iarăși în această funcție, v-ar fi ușor să identificați rezolvarea problemei?
Anatol Gremalschi: „Nu! Mi-ar foarte greu, mi-ar fi foarte greu. Nici atunci nu prea o puteam soluționa. Dacă ați amintit acest lucru, era cu 20 de ani în urmă, când salariile se plăteau în produse naturale. Cei de astăzi au mai multe oportunități, dar cerințele au crescut și mai mult, fiindcă dacă o să recalculați această sumă în costul unui apartament, o să vă convingeți imediat că mulți ar prefera să lucreze în străinătate și peste cinci ani să se întoarcă în Moldova și să-și cumpere un apartament în Chișinău.”
Europa Liberă: Și rămân acele cadre didactice care sunt de unele singure în fața problemelor din educație?
Anatol Gremalschi: „Cu regret, da. Și le mulțumim din suflet că, în pofida uneori a stării precare de sănătate, muncesc. Chiar le
O soluție ar fi să reconceptualizăm învățământul liceal, să învățăm cadrul didactic să poată preda mai multe discipline școlare...
mulțumim și vreau să spun că, în general, ei pregătesc elevii bine, nu putem spune că nu sunt bine pregătiți. Încă o dată repet: percepția subiectivă a elevilor, care contează foarte mult, arată că elevii își doresc cadre tinere. O soluție ar fi să reconceptualizăm învățământul liceal, să învățăm cadrul didactic să poată preda mai multe discipline școlare. Un copil le învață pe toate, dar un cadru didactic nici două nu poate preda, da? Dar astea sunt reforme de esență...”