Anatol Petrencu s-a născut pe 22 mai 1954 la Căușeni. Este licențiat al Facultății de Istorie a Universității de Stat din Moldova. Și-a început cariera în calitate de asistent universitar la Catedra de Istorie Universală, unde activează până în prezent. A făcut studii de doctorat la Institutul de Cercetări Internaționale Economice și Politice al Academiei de Științe a Federației Ruse. În anii 1990-1992 a fost decan al Facultății de Istorie a USM, iar între 1998 -2006 a fost președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova. Între 2006 și 2010 a fost președintele partidului Mișcarea Acțiunea Europeană. În 2010 a făcut parte din Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova. Din octombrie 2010 este directorul Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”. Doctor habilitat în științe istorice, profesor universitar.
Luni
Ca și în celelalte zile ale anului, cu excepția dimineților când plouă, am început săptămâna cu sportul. Zilnic alerg/merg și fac exerciții în jurul lacului din Valea Morilor. Cu timpul am identificat un grup de persoane care fac același lucru. Cu unii din ei mă salut și schimb o vorbă-două. Despre unii din ei ași vrea să scriu în aceste note de jurnal.
Fără îndoială, cel mai reprezentativ om al sportului de dimineață este Serghei Mikriukov. Este născut în februarie 1921, în Siberia. A fost aviator militar, a participat la Războiul germano-sovietic și la experimentarea noilor avioane sovietice de luptă, construite după 1945. Are gradul de colonel-locotenent; după demobilizare din Forțele armate a lucrat la Aeroport, apoi la o uzină din Chișinău. Are un nepot stabilit în Bulgaria, dar, deși este invitat, nu vrea să meargă la el.
Are un tutore, care îl îngrijește și care, în ultimul timp, îl însoțește la sportul de dimineață...
Am reușit să înregistrez un interviu cu Serghei Mikriukov, am poze cu dumnealui, sper să public un material, bazându-mă și pe documente din arhivă. Este un om cu caracter: după ce realizasem interviul și ne ridicat de pe scaun, am vrut să-l ajut, la care mi-a tăiat-o prompt: „Nu, eu singur!”
Pe parcursul zilei am încheiat citirea și parțial redactarea manuscrisului viitoarei cărți întitulate „Îndemn spre neuitare. Urma bărbaților dispăruți în 1940-1941, vol. 2”. Autoare monografiei în curs de apariție este doamna Anastasia Balmuş, din Cimișlia, care a examinat dosarele persoanelor deportate în Siberia în perioada primei ocupaţii sovietice (1940-1941) din raionul dumneaei. Pe baza dosarelor, intentate fiecărei persoane, intrate în vizorul NKVD, autoarea demonstrează mecanismele aplicate de călăii stalinişti. În primul rând, sovieticii au fost interesaţi de persoanele care au făcut parte din aparatul de stat român – primari, vice-primari, secretari ai primăriilor, aceştia fiind incriminaţi de colaborarea sau servirea statului „burghez”. Bolşevicii au „vânat” poliţişti şi jandarmi, învinuindu-i de persecuţii a imaginarilor „revoluţionari” sau a ţăranilor săraci, condamnându-i la ani grei de detenție.
Am felicitat-o de distinsa Doamnă Anastasia Balmuș pentru frumoasa realizare și aștept cu nerăbdare apariția cărții de sub tipar.
Seara am fost sustras de dezbaterile din Parlamentul R. Moldova. S-a discutat Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ion Chicu. Învinuirile aduse guvernului au fost grave. Totuși, inițiativa Opoziției nu a captat numărul necesar de voturi pentru a demite guvernul: 46 – pro, 51 – împotrivă.
Marți
De dimineață, de la ora 5.00 - sport.
Deseori mă întâlnesc cu o personalitate deosebită, pentru mine, ca istoric. Prima dată când l-am văzut, am considerat că este Ștefan Culea, crainic la TV. Pe parcurs am clarificat lucrurile: Ștefan Culea nu mai era în viață, iar cel care făcea/face sport în jurul lacului este nimeni altul decât pen-ultimul (ultimul a fost Petru Lucinschi) prim-secretar al Comitetului Central al PCM Simion Cuzmici Grosu. Dl S. Grosu a fost un responsabil important la timpul său, a cunoscut o mulțime de oameni politici ai vremii – Leonid Brejnev, Mihail Gorbaciov, Mircea Snegur, Alexandru Moșanu și mulți alții. În repetate rânduri l-am rugat să-mi pună la dispoziție arhiva pe care o are. Asta în vederea redactării unei biografii a dumnealui. De fiecare dată a refuzat sub motivul că dumnealui personal se ocupă cu acest lucru.
M-am gândit că dl Simion Grosu a fost un om al timpului său, o persoană care a crezut în idealul utopic al comunismului, dar care nu a fost răutăcios, nu a făcut nimănui probleme, de aceea poate liber să meargă în jurul lacului din Valea Morilor. Uneori l-am întrebat ce părerea are despre un politician, despre altul. Am primit răspunsuri laconice. Nu pierd speranță să realizez, totuși, cel puțin câteva materiale pe teme istorice.
Ziua am încheiat lectura unei cărți deosebit de interesante. Cartea se numește „Puterea fără creier/ minte. Despărțirea științei de stat”, autorul cărții fiind Jores Alfiorov. Autorul a fost vice-președinte al Academiei de Științe a Federației Ruse, laureat la Premiului Nobel pentru fizică, a decedat în martie 2019.
Câteva idei, desprinse din cartea citită: autorul a considerat că în condițiile confruntării între Est (URSS) și Vest (SUA) Statul sovietic a finanțat suficient de bine știința. El regretă dizolvarea URSS și critică politica conducerii Federației Ruse (FR) de dezinteres față de știință, respectiv – de diminuare a investițiilor pentru cercetări. În opinia autorului, la momentul actual (2019) știința în FR rămâne progresiv în urmă față de studiile realizate în SUA, Japonia, China, Europa Occidentală. J. Alfiorov consideră că statul trebuie să finanțeze știința, și cea aplicativă, și cea fundamentală, știința nu poate fi dezvoltată pe bază de granturi sau proiecte; și acestea sunt binevenite, dar sunt, totuși, secundare. Sper ca sâmbătă (25.07) să fac o prezentare mai largă acestei cărți deosebit de interesante și s-o plasez pe blogul personal.
Dacă în FR lucrurile în domeniul finanțării științei sunt deplorabile, ce să mai spunem despre susținerea cercetărilor în Republica Moldova (RM)?
Miercuri
De dimineață, de la ora 5.00, ca de obicei - sport.
Deseori mă întâlnesc cu o personalitate deosebită, care, de asemenea, practică mișcările fizice matinale – Boris Gamurari. Este doctor în istorie, are multe cărți publicate, a ocupat posturi înalte de conducere, a fost ambasador al RM în Polonia. A scris o carte interesantă despre misiunea dumnealui diplomatică (la timpul potrivit am scris și publicat o recenzie). Este statalist: dumnealui crede sincer că dacă nu acum, cel puțin în viitor, RM va fi un stat prosper, cu un popor mulțumit de viață. Vorbim puțin, despre una, despre alta, de politică, bineînțeles. Deseori regretă de calitatea actualei clase politice a RM.
La ora opt și ceva, împreună cu colegul Ion Negrei și soția dumnealui Viorica am fost la tipografia „Balacron” de unde am ridicat tirajul cărții „Unire-n cuget și simțiri…” În volum au fost incluse discursurile și momentele artistice, prezentate în cadrul Adunării festive, consacrate împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Genericul Adunării a fost „24 ianuarie 1859 – 1 decembrie 1918: parcursul românilor de la Unirea Mică la Marea Unire”.
La scurt timp după ce am adus cărțile de la tipografie (la volan – Viorica Negrei), m-a sunat istoricul Ion Xenofontov și mi-a oferit o monografie fundamentală, scrisă de domnii Alexandru Cerga și Iurie Ciobanu „Istoria satului Șerpeni. Studiu documentar”, Chișinău, 2020, 860 de pagini format mare.
Mulțumesc autorilor pentru acest cadou minunat, i-am mulțumit și colegului Ion Xenofontov pentru grija de a-mi aduce volumul...
Voi citi cu interes, în special, expunerea vieții locuitorilor satului Șerpeni în perioada interbelică, dar și în anii celui de-al Doilea Război Mondial, cu ceea ce cunosc istoricii „capul de pod de la Șerpeni”.
După masă am fost atent la marșul de protest al azerilor și încăierarea între etnicii azeri și armeni din fața Ambasadei Republicii Armenia la Chișinău. Am ascultat și comentariile unor analiști politici de la Chișinău, referitoare la incident. Oficial, Chișinăul păstrează echidistanța între cele două părți, aflate în conflict în capitala RM și în război la frontiera azero-armeană. Și totuși, un etnic armean, cetățean al RM, membru al Partidului Socialiștilor din RM, este deputat în Parlamentul RM, iar alt etnic armean este consilier al președintelui RM I. Dodon. În ce-l consultă acesta pe dl I. Dodon? De ce nu și unul azer?
Este important ceea ce a spus în fața camerelor de luat vederi Ambasadorul Azerbaidjanului în RM Qüdsi Dursun oğlu Osmanov, mai ales în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Din spusele lui, ceea ce i-a revoltat cel mai mult pe azeri a fost faptul că deputatul socialist Gaik Vartanean a fost în mijlocul armenilor și a înjurat azerii cu cele mai murdare cuvinte, ceea ce nu era cazul, acesta din urmă fiind, totuși, deputat în Parlamentul RM, adică reprezentant al electoratului moldav. Și doar un mic aspect (asta pentru că tema este vastă): în timp ce Qüdsi Dursun oğlu Osmanov răspundea ziariștilor un corespondent (în filmul privit i se vede doar microfonul) întreabă care este rolul Rusiei în acest conflict? Ambasadorul azer a răspuns foarte diplomatic, dar clar: Rusia nu este indiferentă de cele ce se întâmplă în Caucaz. Visul de aur al lui V. Putin este refacerea fostei URSS sub oblăduirea Rusiei, iar propaganda de la Kremlin nu încetează să afirme cum că aceste teritorii (Azerbaidjanul și Armenia) sunt „ale noastre”, adică ale Rusiei, deoarece până la destrămarea URSS acestea au fost republici sovietice.
Joi
De dimineață – sport, apoi baie și mic dejun.
Astăzi m-am concentrat asupra lucrului privind Bibliografia Centenarului Războiului de Întregire și al înfăptuirii Marii Uniri a României. Este un vast proiect pan-românesc, care va include studiile publicate în perioada 2014-2020, referitoare la împlinirea a o sută de ani de la Primul Război Mondial, a Marii Uniri și a recunoașterii internaționale a României întregite. Sarcina pe care o am este spicuirea tuturor monografiilor, documentelor publicate, cărților retipărite, articolelor editate în reviste de specialitate și de cultură generală, semnate de istoricii basarabeni, dar și a manifestărilor științifice, prilejuite de Centenar și organizate de oamenii de știință și cultură din RM în perioada nominalizată.
Când mai fac pauze, privesc cu interes știrile de la Habarovsk, FR. Este interesant ceea ce e întâmplă acolo...
Acum zece zile, la ordinul lui V. Putin a fost arestat în mod demonstrativ gubernatorul regiunii Habarovsk Serghei Furgal, un funcționar care a captat simpatiile nu doar ale orășenilor, ci și ale locuitorilor regiunii. Din ceea ce afirmă opoziția cu referire la un dialog între S. Furgal și un alt administrator, cauza reală a arestării este nivelul mai ridicat de popularitate, care-l are S. Furgal comparativ cu V. Putin. Arestarea gubernatorului a stârnit revolta oamenilor, care, iată, până la urmă, au cerut demisia lui V. Putin. Este ceva deosebit pentru istoria din ultimii 20 de ani ai FR.
Pe intern citim cum președintele Parlamentului RM Zinaida Greceanîi a mers la Ambasada FR la Chișinău și a raportat ambasadorului Oleg Vasnețov rezultatele activității din primăvara-vara acestui an a Legislativului pe care-l conduce.
Întrebarea este: de ce dna Z. Greceanîi nu a mers la (sau și la) Ambasada SUA? La Ambasada României? A Ucrainei? Nu este oare încă un argument (al câtelea?) că RM are o independență decorativă, că de fapt tot ce mișcă în spațiul dintre Prut și Nistru este monitorizat de FR?
Vineri
Sport. Am observat o legitate. Cei mai mulți doritori de a face sport dimineața o fac luni, marți, miercuri. Joi sunt cam tot atâția ca și miercuri, iar de vineri începe declinul, duminică fiind doar cei mai fideli și devotați alergării și gimnasticii de dimineață. Foarte rar (poate nu coincide timpul ieșirilor) l-am văzut la lac și pe directorul Europei Libere la Chișinău, dl Vasile Butnaru, cu inconfundabila-i tubeteika și căști în urechi. Dar la salut răspunde.
Am continuat lucrul cu Bibliografia Centenar, cu acumularea și studierea știrilor din FR. Asta pentru că după ce am publicat volumul „Rusia, 2019: acesta a fost un an greu…” adun materiale pentru următorul volum de analiză echidistantă a vieții din Rusia pentru anul curent. Deja este clar: anul 2020 este mai greu ca celălalt (2019).