Your browser doesn’t support HTML5
Anatol RURAC. DUBLU 57
„…oportunitatea de a-şi permite să intre, oricând doreşte, în atelierul lui Mihai Grecu reprezintă o adevărată favoare. (…) Cine ajunge la acest privilegiu de a fi acceptat în preajma lui ori e boier, ori e pierdut!”, îi spune protagonistului romanului-fapt DUBLU 57 (LVII), de Anatol Rurac, Eikon, 2019, un personaj, „talentatul pictor Vladimir Palamarciuc”. Departe de a fi/a se considera „boier”, autorul (una cu personajul) cărţii e un self-made man care-a răzbătut cu greu, şi asta deoarece se arată de la bun început refractar la regimul sovietic, având viu în faţa ochilor exemplul tatălui, un bărbat dârz. (Nota bene: volumul se subintitulează Cartea I. Numele tatălui.) Deloc întâmplător, maestrul Mihai Grecu devine pentru tânărul învăţăcel un părinte spiritual: „…apropierea de acest om plin de ingeniozitate devine o inimaginabilă sursă de vitalitate. În aceste condiţii inedite pentru el discuţiile cu dânsul îl îmbărbătează, dându-i încredere că nu ar trebui să cedeze, îl fac să înţeleagă că e pe un drum greu, dar corect, al unui artist în devenire, al unui om pe care-l interesează adevărul despre lumea în care îi este dat să trăiască. Viaţa modestă a lui Grecu îl convinge că încercarea prin care trece are o justificare…” (Între paranteze fie spus, romanul abundă de figuri de pictori, actori, scriitori, regizori – bref, o adevărată galerie insolită de oameni de artă, nu toţi însă sunt şi figuri luminoase, iar unii chiar seamănă întuneric, ceea ce conferă un plus de veridicitate naraţiunii…)
Pânză epică de mare întindere, acoperind câteva decenii de istorie naţională (mai degrabă, vai! a „deznaţionalizării” Basarabiei şi Nordului Bucovinei) şi aducând în prim-plan destinele a cel puţin trei generaţii de români basarabeni, romanul – Bildungs, se-nţelege – artistului plastic, iar acum om de litere cu acte în regulă Anatol Rurac, este chiar expresia spiritului de rezistenţă – şi prin cuvânt, şi prin fapte – propriu acestei părţi a „Ţării de Sus” care a dat mari intelectuali, dar şi mari cetăţeni, de-ar fi să amintesc de Mişcarea „Iconar”. Altfel spus, Anatol Rurac este ultimul iconar al literelor noastre; un artist plastic cu un profil bine definit ce schimbă pensula pe condei, prinzând curaj şi învăţând meserie pe măsura înaintării în text, şi care s-a metamorfozat într-un artist al cuvântului, unul cu o pronunţată conştiinţă civică, ceea ce conferă romanului DUBLU. 57(LVII), pe lângă valoarea literară propriu-zisă, şi o dimensiune etică pregnantă. Or, în cazul acestuia, Est-Etica are mereu ultimul cuvânt – anume în această cheie şi trebuie citită cartea, cinste cui a scris-o.
16 septembrie ’19