„În special, văd interes din partea companiilor din România, care sunt fie companii românești, fie companii cu capital din Uniunea Europeană, dar care se uită acum cu mai mult interes să treacă Prutul şi să-şi extindă operațiunile în Republica Moldova”, a spus Anca Dragu.
Guvernatoarea a declarat că BNM urmărește să îmbunătățească rating-ul de țară și să extindă agențiile de rating care evaluează riscul în cazul Moldovei, ceea ce ar atrage mai mulți investitori. „Desigur, un rating mare atrage și nevoia unor randamente mai ridicate, pentru că vorbim de apetitul pentru risc pe care investitorii îl au”, a menționat Anca Dragu, la conferința „Piaţa financiar-bancară”, citată de Agerpres.
Inflația la nivel scăzut și o rată a dobânzii de politică monetară de 3,6% - sunt elemente care „dau încredere” şi „perspective bune” unor investiții în Republica Moldova, a spus guvernatoarea.
„Economia Moldovei în acest moment arată bine, aș putea spune. Indicatorii macroeconomici sunt pe o traiectorie pozitivă. M-aș referi în primul rând la rata inflației, variabilă care este mai mult în curtea BNM. Avem rata inflației de 3,51% pentru luna aprilie, ceea ce ne-a permis să reducem rata de politică monetară până la 3,6%”, a menționat Anca Dragu.
Ea a relevat că BNM a redus şi rezervele minime obligatorii, iar pe piață există acum, pe termen scurt, lichidități în exces. „Tocmai de aceea, ne uităm la posibilități de a extinde maturitățile şi de a forma o curbă a randamentelor care să ne ajute în toate procesele de finanțare, atât pe plan intern, cât şi pentru finanțările care vin din exterior şi pentru investitorii străini”, a adăugat guvernatoarea BNM.
Vorbind despre sectoarele în care există oportunități de investiții, Anca Dragu a menționat, în primul rând, domeniul IT.
„Cadrul macroeconomic este unul prietenos cu investițiile, iar zone multe din economie sunt extrem de prietenoase cu investitorii - şi m-aş referi aici la zona de IT. (...) Deci, posibilități de investiții sunt în multe domenii: IT, servicii şi producție, bineînțeles, iar cadrul macroeconomic şi politicile generale ale statului sunt foarte pro-investiții şi susţin mediul privat”, a adăugat guvernatoarea Anca Dragu.
La aceeași conferință, organizată de Ziarul Bursa, reprezentanți ai ministerului român de finanțe au declarat că oferă suport colegilor din Republica Moldova în ceea ce priveşte emisiunea de obligațiuni pentru persoane fizice, un proces care devine din ce în ce mai important pentru cele două țări.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor de la București, Alin Marius Andrieş, a spus că, în perioada următoare, va fi creată infrastructura care să permită achiziția online a obligațiunilor de către românii din diaspora, iar de acest cadru ar fi „foarte interesați” şi reprezentanți din Republica Moldova.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te