O forță a naturii, acest Andreï Makine (n. 1957), romancierul francez de origine rusă care publică 19 romane din 1990 încoace, consacrarea venind odată cu cel de-al patrulea roman al său, Le Testament français (Prix Goncourt; Prix Médicis), iar din 2001 tipărind altele patru sub pseudonimul Gabriel Osmonde. Cu Requiem pour l'Est (2000), începea noul mileniu; peste cca un sfert de veac, l-am recitit, într-o nouă traducere semnată de Ana-Veronica Mircea, Recviem pentru Est, Univers, 2024, minunându-mă cât de multe lucruri lansate de naratorul franco-rus, prin gura personajelor, s-au adeverit între timp.
Coperta cărții „Recviem pentru Est” de Andreï Makine
Ca și-n alte scrieri de Andreï Makine, timpul narațiunii e unul stratificat – suntem când pe urmele bunicului naratorului, care dezertează din Armata Roșie atunci când surprinde cum, într-un birou, o „mașinărie voma hârtie, o fâșie lungă de care comisarii trăgeau”, cu ordinul venind de la Moscova: „Împușcați-i ca dușmani ai revoluției, afișați în locuri publice”, iar pe drumul de întoarcere spre satul natal, altminteri presărat de pericole și morți, o dezgroapă pe viitoarea sa nevastă băgată până la gât în pământ („Nicolai îndepărta pământul cu mișcări largi, de înotător. Dar, odată ajuns la jumătatea trupului, în dreptul burții, s-a săltat brusc în genunchi și a scuturat din cap, parcă vrând să scape de o vedenie. Apoi s-a aplecat și (...) a pipăit acel trup mânjit de pământ, acel pântec rotund, îngreunat de o viață”); nu peste mult timp, fiul acestuia Pavel luptă în cel de-al Doilea Război Mondial, iar când salvează de la viol o femeie pe care tăbărâseră, beți, niște camarazi de-ai săi, nu aceștia sunt deferiți curții marțiale, ci tot lui „i-au smuls galoanele, i-au retras decorațiile” și l-au trimis într-o companie disciplinară, el numărându-se printre puținii supraviețuitori ai acesteia (magistrală observație: „Războiul era o vreme a femeilor fără bărbați și a bărbaților fără femei, dar și cea a femeilor care, mai degrabă fiindcă întâmplarea făcuse să se afle într-un oraș apropiat de front decât din nerușinare, iubiseră din plin, deprinse cu bărbați care se întorceau la luptă și pe care moartea îi făcea să-i rămână iremediabil credincioși amantei lor de o noapte”), nu și „vânătorii de oameni” din munții Caucaz, unde se ascundea cu femeia și cu copilul, pe care trupele speciale o pun la cale ca să-i captureze; cel din urmă, nepotul unui bunic dezertor al Armatei Roșii și al unui tată „disciplinar” (i se va arunca în față: „– Dar toată lumea știe că pe tac-tu l-au omorât cu mitralierele, ca pe-un câine!”), ajunge peste ani medic militar, e recrutat de KGB și trimis în tot felul de misiuni în Asia și Africa („Pământul devenea prea mic pentru cele două imperii excesiv de înarmate care îl împărțeau. Se ciocneau ca două banchize în strangularea unei strâmtori, marginile li se fărâmițau tăind țările în două, dezbinând națiunile; evitau catastrofele prin permanenta măcinare a zonelor de litigiu. (...) America, acest inamic util, justifica un mare număr de absurdități din propria noastră țară. În schimb, existența noastră malefică îi ajuta pe americani să găsească scuze pentru ale lor.”), unde vinde armament sofisticat pentru un imperiu ce-și trăiește ultimele zile, iar când o pierde pe femeia iubită, la rândul ei agent secret, aflând și că a fost torturată zile în șir, fără a divulga nimic, înainte de a fi executată, lumea lui se năruiește...
Dincolo de povestea propriu-zisă, cu cei trei protagoniști trăind momentele de cotitură ale istoriei – războiul civil, bunicul; Al Doilea Război Mondial, tatăl; războaiele post-coloniale, fiul –, istoria însăși „defilează” în fața ochilor noștri; admirabilă, puterea de sinteză a romancierului francez: „...anii în care la Moscova s-a dat totul peste cap. Anii în care Kremlinul s-a transformat într-o tumoră mafiotă imensă, cu țara în întregime subminată de metastazele sale. Anii în care (...) au fost abandonați aliații de ieri, s-a pus capăt războaielor, a fost dezmembrată armata. Perioada în care prăbușirea imperiului a distrus, verigă cu verigă, rețelele de spionaj întrețesute în cei șaptezeci de ani ai existenței sale. Perioada în care nu știam dacă un agent de legătură n-a apărut la întâlnire fiindcă a fost interceptat de americani sau vândut de ai noștri”. Or, Recviem pentru Est apărea în 2000, și exact la începutul lui 2000 serviciile secrete își instalau omul lor în fruntea Federației Ruse – dar asta e cu totul altă carte, care vai! se mai joacă pe frontul de Est, în Ucraina ...
11 noiembrie ’24