Portugalia se numără printre țările cu rata cea mai mare de vaccinare anticovid – 86%. Cum de acolo s-a putut, iar în alte părți nu, a întrebat-o Valentina Ursu într-o discuție telefonică pe doctorița portugheză de origine moldoveană Angela Zgardan.
Your browser doesn’t support HTML5
Angela Zgardan: „Aș vrea să încep de la acele luni - luna martie, luna aprilie, foarte întunecate din viața noastră. De fapt, portughezii la etapa respectivă au înțeles că trebuie să aleagă între viață și moarte. Văzând tablouri din toată Europa de infectări și decese, au urmat foarte strict, noi toți, de fapt, am urmat foarte strict indicațiile autorităților. Am stat acasă, toată lumea a stat acasă, nu era nimeni pe străzi, doar cei care lucram și trebuia să mergem la serviciu, cu o declarație că avem serviciul într-un loc anume și putem traversa diferite drumuri. Și de acolo s-a început această educație a populației care din primele zile, din primele săptămâni a început să se protejeze mai strict, să-i protejeze pe cei din jur și să așteptăm vaccinul care era unicul colac de salvare.”
Educația populației a început din primele zile...
Europa Liberă: Și moldovenii aflați în această țară, ei ce zic? Din prima au acceptat să meargă să se vaccineze, și-au dat seama că unica salvare rămâne a fi vaccinul?
Angela Zgardan: „Eu aici am înțeles situația un pic altfel, deoarece noi, de fapt, avem și programe televizate din Republica Moldova și din alte țări din partea de Est, foarte puțini, dar s-au lăsat totuși conduși de acel val contra vaccinării, dar foarte puțini. Am întâlnit și persoane care au fost contra, dar pe parcurs au înțeles, probabil după ce au pierdut pe cineva acasă, au pierdut oameni dragi, cunoscuți, prieteni sau chiar s-au îmbolnăvit grav aici.”
### Vezi și... ### Ion Mereuță: „Sănătoși sunt până la 20% din populație, restul au diferite maladii”Europa Liberă: Cum vă explicați faptul că în Republica Moldova rata vaccinării stagnează, nici 30% din populație nu a reușit să se vaccineze?
Angela Zgardan: „A fost lucrul autorităților, la etapa respectivă mă refer, căci noi aici, în Portugalia, am avut o bună conducere care a făcut un plan de vaccinare. Nu zic că în Republica Moldova nu a fost făcut, am văzut centre de vaccinare deschise sâmbăta, duminica, au depus tot efortul, chiar și Universitatea de Medicină. Am urmărit cu atenție, dar totuși portughezii au fost mai disciplinați încă de la început, pot să vă spun că lumea aici nu avea răbdare să se vaccineze, toți voiau să fie vaccinați primii, deoarece a fost făcut un plan special și, în funcție de vârstă și comorbidități, cei din personalul medical au fost vaccinați primii, dar în paralel deja începuse să fie imunizată și populația, ceea ce nu s-a simțit în Republica Moldova. Deci, noi am mers așa, parcă în rând cu guvernarea și am acceptat toate propunerile, fiindcă am înțeles că aceasta este salvarea noastră.”
Portughezii au fost mai disciplinați la vaccinare...
Europa Liberă: Ce ar mai trebui să întreprindă autoritățile Republicii Moldova, pentru că zilnic se anunță că e în creștere numărul de noi infectări, că locuri în spitale nu mai sunt, că sunt multe decese legate de COVID-19? Și iată această informație oricum îi lasă pe unii cetățeni, pe mulți cetățeni încă să fie reticenți. Ce ar trebui să mai întreprindă autoritățile sanitare, autoritățile statului ca să convingă cetățenii de nevoia vaccinării?
Angela Zgardan: „Este o întrebare foarte grea, deoarece noi am mers după ierarhii. Deci, noi am fost organizați de persoanele care stau la o poziție mai înaltă decât noi, de exemplu, și apoi noi am vorbit cu populația cu care lucrăm. Mă gândesc că și în Moldova exact așa ar trebui, deoarece văd deseori că dna ministră a sănătății vorbește foarte mult și foarte corect, și foarte convingător, dar nu știu, așa îmi închipui că poate ar trebui încă mai multă informație la televiziune, la radio, probabil ar trebui mai multă informație despre pandemie.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Și dacă nu se reușește prin convingere, credeți că e nevoie să se facă din necesitate, așa cum se practică deja și în alte țări, unde e obligatoriu, de exemplu, pașaportul de vaccinare?
Angela Zgardan: „Da, cred că da, pentru că Republica Moldova are granițe, dar populația circulă, deci îi pune în pericol și pe cei din jur. Și cei care nu se vaccinează în alte țări, la fel dacă circulă, ar trebui să fie luate măsuri mai stricte, pentru că probabil încă nu a ajuns până la urechea fiecăruia, nu a înțeles ce înseamnă o pandemie. Este o stare groaznică, o stare unde alegem să trăim ori să murim.”
Probabil încă nu a ajuns până la urechea fiecăruia ce înseamnă pandemia...
Europa Liberă: Ați reușit în această perioadă să discutați cu cineva de aici, de acasă, din Republica Moldova, și să-i convingeți, să le spuneți că e nevoie de vaccinare?
Angela Zgardan: „Da, desigur! De exemplu, am o mătușă la nord care are peste 80 de ani și în satul de baștină unde locuiește când au adus vaccin, ea a fost printre primele care s-au vaccinat, și nu numai ea, ci majoritatea, profesori, nu s-au gândit de două ori.”
Europa Liberă: Ce rol poate juca biserica pentru ca să se amelioreze situația la capitolul pandemie?
Angela Zgardan: „Ar fi foarte bine ca biserica să accepte situația dată și să pășească într-un pas cu Ministerul Sănătății. Ar fi foarte bine!”
Europa Liberă: Ce sfat aveți pentru cei care încă ezită să facă acest pas și să meargă să se vaccineze?
### Vezi și... ### Corupție și neglijență: de zece ani, moldovenii nu au acces la medicamente moderneAngela Zgardan: „Din practica mea, pacienții pe care îi consult după ce au fost infectați cu COVID, cu acest SARS-CoV-2 sunt în majoritatea cazurilor, după cazurile grave sunt aproape invalizi, aș zice, din punctul de vedere al sistemului respirator. Deci, vreau să fac o alertă: doar vaccinul e salvarea! Noi am fost vaccinați de mici, părinții noștri, copiii noștri, toți avem vaccinuri de la naștere, trebuie să-l acceptăm, căci este ceva normal, natural și foarte bun. Nu văd aici nimic contra și vaccinul este speranța noastră, este o șansă la viață. Este de ajuns să vedem ce se face în spitale, este de ajuns să vedem ce se face la cimitire, câte familii îndurerate, câte persoane dragi care au decedat fără nicio vină, care puteau să trăiască și să aducă un mare folos societății. Trebuie lumea să vadă latura pozitivă, deci să vedem așa cum este, ca în caz de război, când este război se vede că-i război. Pandemia este la fel, doar că nu toți vor să înțeleagă, nu toți vor să vadă, deci trebuie să dăm mai multă informație, probabil, ca lumea să priceapă mai bine cum stau lucrurile.”
Europa Liberă: Acolo, în Portugalia, efectul a fost mai mare atunci când se transmitea mesajul din partea politicului sau atunci când autoritățile sanitare veneau cu îndemnul de a se vaccina populația?
Au mers într-un pas, și politicienii vorbeau la fel, și autoritățile sanitare la fel...
Angela Zgardan: „La noi lucrurile acestea au mers într-un pas, în paralel, deci și politicienii vorbeau la fel, și autoritățile sanitare la fel, am înțeles că aici a fost o luptă de la mic la mare, dar a pornit totul de la autorități, pentru că oricum viața noastră de zi cu zi e condusă de stat, de cineva. Deci, am fost îndreptați pe drumul corect.”
Europa Liberă: Și lecțiile pe care le-au învățat portughezii din această perioadă de pandemie de coronavirus care au fost?
Angela Zgardan: „Știți, portughezii țin foarte mult la familie și familia este cel mai important lucru, familia și serviciul. Deci, anume bariera aceasta care s-a creat între toți membrii familiei, căci deseori poate luau cina pe rând, nu se vedeau cu părinții, cu vecinul de peste gard ne era frică să vorbim, pentru că ne temeam unul de altul, cu colegii de serviciu la fel, această distanțare ne-a marcat foarte mult și dorim cât mai curând să ne întoarcem la acele îmbrățișări calde și la acele zâmbete, mai aproape unul de altul. Deci, portughezii fac tot posibilul pentru a ne întoarce la vremurile frumoase. În fiecare zi când ne sculăm trebuie să mulțumim că ne-am trezit și avem soare, și avem viață, dar, ieșind afară din casă, nu se știe ce se poate întâmpla și virusul este totdeauna în jurul nostru, mereu ne urmărește și trebuie să ne protejăm. Ar fi o rușine ca moldovenii, fiind o națiune atât de deșteaptă și atât de frumoasă, să nu înțeleagă un lucru atât de simplu: trebuie să ne vaccinăm.”