Într-un articol publicat în perioada interbelică, Mihai Ralea imagina o discuție în contradictoriu între două studente, o discuție ce devine tot mai aprinsă până când una dintre tinere, epuizând argumentele, o apostrofează pe cealaltă: „Tuberculoaso!”. Cam la fel se rezolvă și polemicile în care se confruntă astăzi politicienii noștri, numai că inventiva cea mai des utilizată este „securistule!”.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Când luni s-a judecat ultimul termen (care n-a mai fost, în fapt, ultimul) din procesul lui Liviu Dragnea, simpatizanții acestuia purtau pancarte pe care scria: „România, nu îți mai devora patrioții!” sau „Dragnea în libertate/ Opriți fosta Securitate!”.
Știm bine că Partidul social-democrat a pus monopol pe sentimentul patriotic însă e greu să înțelegem care e rolul fostei Securități în inculparea lui Liviu Dragnea. Dar chiar președintele social-democraților recurge la această retorică, el adresându-se unui contestatar cu apelativul „Securilă”, apelativ care se dorește ironic dar care pare de-a dreptul tandru.
Fosta Securitate este invocată insistent pentru a discredita două partide apărute recent pe scena politică, PLUS și Uniunea Salvați România, partide ce au format o alianță care se anunță a fi un competitor redutabil la alegerile pentru Parlamentul European. Ce mai contează că membrii proeminenți ai acestor partide sunt oameni tineri, ce puteau fi șoimi ai patriei sau cel mult pionieri în regimul de tristă amintire.
Intrăm în plin absurd atunci când demascarea „securiștilor” și a „comuniștilor” se face la Antena 3, televiziunea lui Dan Voiculescu, adică a unui individ care a fost dovedit drept turnător la Securitate, un turnător abject întrucât și-a denunțat până și rudele. Polemica în jurul procurorului general Augustin Lazăr a dat naștere la inflamări și la reacții grotești. Lazăr a fost etichetat ca „torționar” , „călău”, ceea ce este o aberație. Mai mult, PSD a trimis la Cotroceni, pentru consultări în vederea referendumului, doi foști deținuți politici a căror biografie este însă foarte cețoasă, unul dintre ei fiind în mod cert fost informator. Iar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a găsit cu cale să pretindă că era la curent, în anii ’80, cu drama lui Gheorghe Ursu, cel ucis de către Securitate; o minciună sfruntată, dezvăluită ca atare chiar de Andrei Ursu, fiul disidentului.
Când arunci vorbe în vânt, când te joci cu formule infamante doar pentru a-ți distruge adversarul, când minți ca să câștigi capital politic, când – în fine – manipulezi istoria, îți bați joc de memoria celor care au suferit cu adevărat. S-a vorbit, în anii 1990, despre „anticomunismul de operetă”; ceea ce vedem noi astăzi este un jalnic „anticomunism de bâlci”.