Antony Blinken: Detenția în Siria a combatanților ISIS a dus la o situație de nesuportat

Antony Blinken, Secretarul de Stat al SUA, vorbind la Roma

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a declarat că detenția a aproximativ 10 000 de combatanți ai grupării Statul Islamic în lagăre din Siria a dus la o situație de nesuportat, care poate fi perpetuată la nesfârșit. Vorbind la o reuniune convocată la Roma pe 28 iunie pentru revigorarea eforturilor internaționale contra grupării islamiste, Blinken a repetat îndemnul ca țările care au cetățeni întemnițați în aceste lagăre să îi repatrieze și să-i defere justiției, sau să-i reabiliteze. Gruparea Statul Islamic a fost declarată înfrântă în Siria și Irak în 2017, iar combatanții săi au fost întemnițați în lagăre din Siria operate de forțele kurde sprijinite de Statele Unite. Eradicarea completă a grupării necesită eforturi contra amenințărilor pe care aceasta le mai prezintă în Africa, a mai spus Blinken. Statul Islamic a ocupat zone întinse în Irak și Siria în 2014, dar gruparea a fost înfrântă militar trei ani mai târziu de o coaliție internațională condusă de Statele Unite. Ulterior însă gruparea a continuat să lanseze atacuri în nordul Irakului și la granița cu Siria, iar în ultimele luni, oficialii irakieni i-au atribuit peste 25 de atacuri.