După ce s-a anunțat că autoritățile iraniene ar deființat faimoasa poliție a moralității din Iran, care veghea între altele la respectarea obligației ca femeile din Iran să poarte totdeauna și în mod corespunzător vălul musulman, hijab-ul, militanții iranieni pentru respectarea drepturilor omului spun că e puțin probabl ca autoritățile de la Teheran să renunțe, sau să o schimbe radical, legea hijab-ului, care este unul din simbolurile principale ale Republicii Islamice.
Chestiunea principală
Într-o acțiune surpriză, procurorul-șef al Iranului a anunțat pe 3 decembrie că faimoasa poliție a moralității din Iran a fost „închisă”, deși a creat confuzie o zi după aceea, când a adăugat că respectiva poliție „nu are nimic de a face cu sistemul juridic” al Iranului. Mohammad Jafar Montazeri a mai spus că Parlamentul și ministerul Justiției de la Teheran „lucrează” la revizuirea legii care le obligă pe femei să poarte vălul islamic în public.
### Vezi și... ### Iran | Misiunea poliției moralității s-a încheiat, dar se caută noi metode pentru a aplica legea hijabuluiPe 5 decembrie, Ali Khan Mohammadi, purtătorul de cuvânt al Oficiului pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciilor, care supraveghează aplicarea edictelor islamice, a declarat că misiunea poliției de moravuri s-a încheiat, dar că alte metode vor fi folosite pentru a impune respectarea codului vestimentar islamic. Ministerul de Interne însă, sub a cărui jurisdicție se află poliția moralității, nu a comentat.
Această confuzie și mai multe semnale amestecate au dus la speculația că autoritățile ar lua în considerare câteva concesii, în încercarea de a-i potoli pe protestatarii anti-sistem și de a pune capăt masivelor demonstrații care au loc în Iran de mai mult de o lună de zile.
Demonstrațiile de protest au izbucnit după moartea studentei de 22 de ani Mahsa Amini, care a încetat din viață pe 16 septembrie în arestul poliției moralității, la câteva zile după ce fusese reținută pentru că ar fi încălcat legea hijab-ului. Agenții poliției moralității, porecliți Patrula de Îndrumare, au misiunea de a veghea la respectarea strictului cod vestimentar islamic.
De ce contează: Aparenta decizie a autorităților de a desființa poliția moralității au fost întâmpinată cu cu scepticism generalizat. Pe 6 decembrie, Amnesty International a spus că comunitatea internațional nu trebuie să se lase „înșelată” de declarațiile „vagi și contradictorii” ale autorităților, iar mulți activiști au afirmat și ei că e puțin probabil ca autoritățile să renunțe, sau să o schimbe radical, la legea hijab-ului, care e unul din fundamentele Republici Islamice.
### Vezi și... ### Un fost președinte al Iranului cere guvernului să asculte protestele „până nu e prea târziu”E în continuare neclar dacă aparenta desființare a poliției moralității și posibila modificare reformistă a legii hijab-ului vor fi suficiente pentru a-i potoli pe protestatarii anti-regim.
Demonstrațiile de protest au început ca o respingere a impunerii brutale a purtării vălului obligatoriu. Dar au avut un efect de bulgăre de zăpadă, transformându-se într-una din cele mai mare amenințări la adresa sistemului islamist iranian în mulți ani de zile, cu protestatari care au cerut să se pună capăt regimului clerical și să li se respecte libertățile sociale și politice.
Ce urmează: unii observatori spun că orice concesie făcută acum de autorități demonstranților anti-sistem ar putea fi fără nici o semnificație, mai ales după reprimarea brutală de către guvern a protestelor în care cel puțin 448 de oameni au fost uciși.
O lozincă populară scandată de femeile protestatare - „Cu sau fără hijab ne îndreptăm spre o revoluție!” pare să exprime lipsa unei dispoziții pentru compromisuri în rândul femeilor iraniene, care au jucat un rol proeminent în masivele demonstrații de protest anti-guvernamentale. Și multe femei par să dorească să continue protestele, în ciuda eforturilor făcute de autorități ca să le potolească.
### Vezi și... ### Trei zile de demonstrații anti-guvernamentale și greve naționale în Iran