Apel al grupului Pro Moldova pentru formarea unei noi majorități parlamentare. PD spune că nu va rupe alianța cu PSRM

Andrian Candu

La Chișinău, grupul parlamentar Pro Moldova (desprins anterior de la Partidul Democrat) a adresat un îndemn deputaților din opoziție, dar și celor care alcătuiesc majoritatea în Legislativ să participe la formarea unui bloc comun pentru a „debarca” actuala guvernare. În apelul publicat pe Facebook se spune între altele că „guvernul Chicu a eșuat în gestionarea crizei din sănătate”, „a deraiat de la cursul european al țării” și „trebuie să plece”. În locul actualei majorități parlamentare PSRM-PD, grupul Pro Moldova îndeamnă deputații să formeze ceea ce numește o „Unitate de Solidaritate”.

Într-o conferință de presă, liderul grupului Pro Moldova, fostul spicher Andrian Candu a salutat plecarea din fracțiunea Partidului Democrat, în dimineața zilei, a patru deputați (Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Elena Bacalu și Oleg Sîrbu) și aderarea a trei dintre aceștia (cu excepția lui Oleg Sîrbu) la grupul său parlamentar.

Apelul Pro Moldova privind formarea unui „bloc antiguvernamental” a fost salutat de fracțiunea parlamentară a Partidului Politic „ȘOR”.

Într-o primă reacție, liderul democraților Pavel Filip a numit cele întâmplate „un atac fără precedent în adresa PD” și a sugerat că formațiunea sa nu va rupe alianța cu socialiștii. „Chiar dacă suntem atacați nu ne vom întoarce din drumul pe care ne-am pornit”, a declarat Pavel Filip.