Aplanarea aparentă a crizei politice din Germania

Angela Merkel și ministrul de interner Horst Seehofer la reîntîlnirea lor de marți la Berlin

Declaraţie guvernamentală a cancelarei Merkel privind problema migraţiei, reacţiile partenerilor socialdemocraţi şi ale opoziţiei xenofob-autoritare.

Your browser doesn’t support HTML5

Aplanarea aparentă a crizei politice din Germania


Şefa guvernului federal, Angela Merkel, a apărat compromisul la care a ajuns Uniunea Creştin-Democrată cu Uniunea Creştin-Socială (bavareză) în ceea ce priveşte rezolvarea problemei migranţilor. Într-o declaraţie prezentată în faţa Bundestag-ului, cancelara a subliniat că: „oamenii, instituţiile şi statele pot coordona soarta propriilor lor ţări numai împreună cu alţii”.

Cu alte cuvinte, Merkel a subliniat ideea că problemele care în ultimele zile au adus guvernul în pragul unei crize nu pot fi rezolvate doar la Berlin, ci numai în cooperare cu celelalte ţări ale Uniunii Europene.

Dezbaterea din Bundestag - dedicată bugetului federal pentru anul în curs - s-a concentrat, însă, asupra migranţilor şi a înţelegerii între ministrul de interne Seehofer şi cancelara. Conservatorii din partidul bavarez şi cei din partidul lui Merkel s-au înţeles că în zona de frontieră să se înfiinţeze aşa-numite „zone de tranzit”. Acolo urmează să fie reţinuţi, în primul rînd, migranţii care au intrat în Germania şi care au depus deja o cerere de azil într-o terţă ţară. Totodată s-a decis ca persoanele fără drept de şedere să fie trimise în ţările în care au depus deja o cerere de azil. Nu există un plan concret cum va decurge această operaţiune şi cînd vor fi ridicate aceste tabere de tranzit.

Premierul austriac, Sebastian Kurz, s-a arătat nemulţumit de hotărîrea Berlinului, afirmînd că nu se poata ca ţara sa să preia persoanele neaccaptate de Germania. Ministrul german de interne, Seehofer, va pleca poimîine la Viena pentru a ajunge la o înţelegere cu austriecii. Mîine cancelara va avea o întrevedere cu premierul ungar, Orban, dedicată aceleeaşi probleme.

Angela Merkel a tot pledat pentru rezolvarea chestiunii la nivel european şi pentru încheierea unor acorduri bilaterale.

Cel de-al doilea partid din Parlament, Alternativa pentru Germania (AfD) oricum se opune liniei guvernului, indiferent cum ar fi ea. Alice Weidel, preşedinta grupului parlamentar al acestui partid de opoziţie, xenofob-autoritar, a profitat de dezbaterea din Bundestag, cerînd nimic mai mult decît demisia lui Merkel. Cancelara „să pună capăt tragediei şi să plece” de la cîrmă, a spus Weidel.

Partidul Social-Democrat care face parte din marea coaliţie de la Berlin are mari rezerve faţă de proiectul conservatorilor de a înfiinţa zone de tranzit. Unii social-democraţi au şi spus că în spatele termenului „zone de tranzit” se ascunde termenul „lagăre”. Preşedinta social-democraţilor, Andrea Nahles, a atras atenţia că înţelegerea creştin-socială/creştin-democrată trebuie să aibă şi acordul partidului:

„Pentru noi chestiunea este foarte limpede. Corespunzător principiilor noastre, respingem acţiuni naţionale unilaterale, pledăm pentru respectarea acţiunilor juridice în conformitate cu regulile statului de drept - [în consecinţă] respingem lagăre închise.”

Disensiunile care pînă acum au blocat guvernul ar putea declanşa o nouă ceartă, de data aceasta între coaliţionarii social-democraţi şi conservatori. Aşa numitele „zone de tranzit”, pentru care unii propun acum denumirea şi mai difuză, de „centre expres” (Expresszentren), nu vor fi un panaceu pentru politica faţă de migranţi. Aceste centre sînt pentru Merkel şi Seehofer doar un mijloc temporar care le garantează supravieţuirea politică. Cert este că în pofida înţelegerii între bavarezi şi creştin-democraţi, cele două partide se află într-un proces de divorţ. Conflictul, deocamdată, aplanat, va reizbucni, cel tîrziu, în octombrie, cînd vor avea loc alegeri parlamentare în Bavaria. Atunci Uniunea Creştin-Socială (bavareză) riscă să piardă majoritatea absolută, ceea ce echivalează cu o reizbucnire a crizei.