Aproximativ 350.000 de cetăţeni ai Uniunii Europene , blocaţi în străinătate din cauza restricţiilor de călătorie legate de coronavirus, au fost repatriaţi, însă alţi 250.000 sunt în continuare prinşi în afara graniţelor UE, au afirmat joi oficiali europeni. Un înalt responsabil european a spus că, de la începutul crizei, circa 600.000 de persoane au cerut ajutor pentru a se întoarce acasă, fie prin ambasada lor, fie prin misiunile UE din străinătate.
Uniunea Europeană a venit în sprijinul statelor membre şi ale unor ţări vecine, cum ar fi Marea Britanie, Norvegia şi Islanda, pentru a-i repatria pe călătorii ale căror zboruri de întoarcere au fost anulate din cauza pandemiei. Majoritatea repatrierilor s-au făcut prin zboruri comerciale sau prin curse charter organizate de guverne naţionale.