Aproape jumătate din populația SUA are consemn să stea acasă

Times Square, New York, 23 martie 2020.

Aproape jumătate din populație Statelor Unite are consemn să stea acasă sau să-și reducă la maxim activitatea socială în tentativa de a încetini extinderea pandemiei de coronavirus. Astfel de ordine sau directive au fost date în 18 state, care însumează peste 158 de milioane de locuitori.

În acest moment, Statele Unite au, la nivel global, al treilea cel mai ridicat număr de persoane contaminate (peste 46 de mii/ 610 decese), după China și Italia. Iar directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesu, a avertizat marți dimineață că „extinderea pandemiei se accelerează” , însă tot mai este o șansă ca „tendința să fie schimbată”.

Statul Washington, cu cele mai multe decese, a impus numai luni o restrângere a circulației. California, un stat foarte populat și lovit de Covit-19, a comandat 50 de mii de paturi de spital. New York, cu o populație de peste 8 milioane, rămâne epicentrul epidemiei din America: are peste 20 de mii de contaminări și aproape 160 de decese. Autoritățile au lansat un apel, cerând măști de protecție, echipament de protecție pentru angajații din spitale și ventilatoare (pentru respirație artificială), noul coronavirus atacând în primul rând căile respiratorii.

### Vezi și... ### Coronavirus: dilemele președintelui Trump

Creșterea explozivă a numărului de infecții se explică în parte prin faptul că în februarie, virusul s-a extins fără să fie detectat, fiind făcute atunci mai puțin de 360 de teste. Autoritățile americane hotărâseră să nu folosească testele oferite de Organizația Mondială a Sănătății, iar primele teste create de Centrul american pentru Prevenirea și Controlul Maladiilor (CDC) nu au funcționat. S-a adăugat faptul că autoritățile nu au insistat pe necesitatea testelor.

Bursa continuă să scadă, pe fundalul paraliziei cauzată de epidemia de coronavirus. Marți se așteaptă ca în Congres să fie aprobat un pachet extraordinar de susținere financiară, în valoare de peste 2 trilioane de dolari. Democrații au împiedicat până acum adoptarea planului, cerând să de a mai multă atenție șomerilor, persoanelor sărace sau în situații precare, și mai puțină, marilor corporații.

Banca Națională (Rezervele Federale) au anunțat între timp că vor împrumuta miliarde de dolari firmelor mici, ca să le permită să plătească salariile angajaților care stau acasă.

Președintele Donald Trump a lăsat însă de înțeles că va reanaliza la sfârșitul lunii martie toate restricțiile sanitare, care blochează în acest moment economia, pentru că această criză epidemiologică nu trebuie „să provoace o criză economică de lungă durată”.