Mii de militari americani și polonezi au început un exercițiu care urma să aibă loc în luna mai, dar care a fost redus ca amploare și amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Aproximativ patru mii de militari americani și două mii de militari polonezi sunt antrenați în exercițiul care are loc la poligonul Drawsko Pomorskie din nord-vestul Poloniei și care va dura până pe 19 iunie. Manevrele întitulate Allied Spirit (spirit aliat) urmau să reprezinte unul din principalele asemenea evenimente de anul acesta și să implice aproximativ 20 de mii de militari și personal auxiliar, în câteva țări. Generalul de brigadă american Christopher Norrie a declarat că exercițiul actual, deși de mai mică amploare, este important din câteva motive, dar în primul rând pentru că demonstrează că aliații din NATO sunt capabili să se antreneze împreună în siguranță, în ciuda pandemiei de COVID-19. Exercițiul a început pe fundalul relatărilor de presă despre faptul că Statele Unite își vor reduce drastic prezența militară în Germania, autoritățile poloneze exprimându-și speranța că o parte din a acestor militari americani vor fi redislocați pe teritoriul Poloniei.