NATO a împlinit anul acesta 70 de ani și mai sărbătorește și 20 de ani de la prima extindere în Europa de de est, prin cooptarea mai întâi, în 1999, a Poloniei, Cehiei și Ungariei. Tot anul acesta, România va marca 15 ani de aflare în NATO. Într-un interviu la Europa Liberă, Iulian Chifu, expertul roman în securitate, fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, vorbeşte despre ceea ce crede el că sunt avantajele României obţinute în urma aderării la NATO, despre dilemele actuale legate de existenţa şi extinderea estică a NATO, dar şi cele legate de felul cum se raportează R. Moldova la relaţia cu Alianţa.
Your browser doesn’t support HTML5
Un interviu cu expertul în securitate Iulian Chifu
Iulian Chifu
Iulian Chifu: „Alianța Nord-Atlantică a dovedit că poate să fie un instrument de apărare colectivă. La sfârșitul Războiului rece am avut celebra zicere, o regăsim și astăzi prin propaganda rusă. „NATO ar trebui să se desființeze, că s-a desființat Pactul de la Varșovia; NATO ar trebui să se desființeze, fiindcă e o organizație militaristă și că, de fapt, nu mai are obiect”. Ei, bine, NATO a demonstrat că are obiect.
A lansat acel proiect al Parteneriatelor pentru Pace (PpP), deschizând poarta către statele din fostul Tratat de la Varșovia, ulterior către statele din spațiul post-sovietic, inclusiv Federația Rusă făcând parte din Parteneriatul pentru Pace. Ulterior a trecut la politica de extindere, deci de modificare fundamentală, de transformări, de reforme în interiorul structurilor militare și de intelligence din statele fostului Tratat de la Varșovia, în așa fel încât le-a integrat.
Puterea lui transformativă, evident combinată cu cea a Uniunii Europene, pentru că atunci mergeau în tandem, în orice caz, securitatea pe primul loc a dovedit capacitatea de a se adapta și de aceea astăzi, iată, se readaptează în situația de confruntare, mergând pe varianta de apărare, descurajare și, evident, de dialog cu Federația Rusă. Deci, iată cât de important este NATO. A știut să trăiască și fără dușmani. Este un celebru eseu al lui Pascal Bruckner Cum să trăiești fără dușmani?, relativ la NATO. Ei bine, NATO a demonstrat că se poate adapta.
Acum mai există un element esențial, ca să vedeți cât de bine a fost scris Tratatul Nord-Atlantic. El a permis toate aceste schimbări succesive, pe același tratat, tratatul n-a fost amendat – are număr de puncte, articole, punct și s-a cam terminat definitiv. Uniunea Europeană, vedeți, pe partea astălaltă a avut nevoie să-și reformeze, să-și revadă, să-și schimbe tratatele... NATO nu a avut nevoie de așa ceva, a fost scrisă în variantă britanică, extrem de clară și a permis pe acele baze principiale să evolueze această Alianță Nord-Atlantică.
Acum, 20 de ani de la extindere, foarte bine remarcat, intrarea României în NATO. Ce a însemnat pentru România? Primul lucru este o apropiere de America. În România a existat această tradiție a bunicilor noștri, ni-i aducem aminte, generația mea aștepta să vină americanii, ca să nu fie invadați de către ruși, de către sovietici. Ei bine, acest tip de așteptare a venit să le concretizeze și să-și aibă soluțiile cu integrarea în NATO. Practic, imediat după ’90, după revoluție, primul drum al ministrului, premierului interimar de atunci, Petre Roman, a fost la NATO, solicitând să intre în NATO. Nu se putea, evident, peste noapte, dar a existat o puternică presiune a populației și pe linia euroatlantică, și pe linia europeană, și a fi alături de Statele Unite.
În al doilea rând, evident, a ținut de securitate. Cum îmi apăr securitatea? Gândiți-vă că România a trecut prin 14 invazii ruso-sovietice. Simplul fapt că le-am numărat arată cât de preocupați suntem noi, românii, de această presiune. Ei bine, acest lucru n-a putut să fie compensat decât de o garanție de securitate, care excedea capacitatea României de a se apăra cu cei 350 de mii de soldați în ‘89, cu cei 90 de mii astăzi, cu o armată profesionistă reformată. Și acest lucru îl datorăm NATO, iar NATO a putut să supraviețuiască datorită faptului că în miezul său s-au aflat valori și principii comune, valori și principii comune care au fost îmbrățișate de către toate statele membre și de cele care au intrat noi și care au modelat, dacă vreți, în complet inclusiv componenta de structură internă a societății, de democrație ș.a.m.d.
Mai există o caracteristică ce trebuie menționată – NATO nu e perfectă și evident că raportarea la valori și principii s-a discutat și, iată, în privința Turciei: „Vai, Turcia nu mai respectă principiile și valorile”... Am avut reacții în Parlamentul European. Ei bine, NATO nu merge pe aceste criterii. Are un tip de flexibilitate tradițională care se referă la Turcia, pentru că Turcia este în linia întâi, are în vecinătate Iranul, care este o țară foarte specială, are o vecinătate foarte complicată cu Orientul Mijlociu și de altfel un rol istoric strategic de a bloca revărsarea Orientului Mijlociu cu tot ceea ce înseamnă migrație, refugiați, terorism către Europa, are și un rol în interfața cu Federația Rusă și vă aduceți aminte de la criza rachetelor din Cuba, o știm noi, de fapt, a avut în oglindă și o componentă în Turcia. Deci, Turcia are un tip de flexibilitate, NATO are un tip de flexibilitate în a permite ca în aceeași organizație să funcționeze și state care la un moment dat sau altul au avut înclinații sau alunecări mai puțin democratice. Trebuie să nu uităm că în Turcia am avut cel puțin trei lovituri de stat militare, de readucere a unei căderi spre islamism la varianta seculară a lui Atatürk, kemalistă. Deci, din acest punct de vedere cred că este un echilibru foarte bun și că Alianța Nord-Atlantică și-a dovedit viabilitatea, capacitatea de adaptare, pe de o parte, la realități, pe de altă parte, la evoluția sa în timp.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, recent am văzut un comentariu și concluzia acestui comentariu suna în felul următor: „Pentru unii, pentru noii membri intrarea în NATO a însemnat mai multă stabilitate și siguranță, a eșuat însă speranța că apartenența la NATO va contribui și la consolidarea democrației”. Dacă vă uitați la România, ați putea spune acest lucru?
Iulian Chifu: „Nu, nu sunt de acord în niciun caz, pentru că, de fapt, baza de pornire la drum a fost îndeplinirea criteriilor democratice. Dacă îmi aduc bine aminte, prin anii 2001-2002, înainte de aderare pe lista punctelor de îndeplinire de către România erau niște criterii care n-au nimic de-a face cu Alianța Nord-Atlantică, cu securitatea, cu apărarea. De exemplu, situația copiilor orfani sau egalitatea în drepturi, sau pătrunderea personalului civil în universitățile militare, control civil asupra armatei nu mai vorbim. Ei bine, aceste elemente arată foarte clar că în miezul de valori s-a aflat exact democrația.
Faptul că la un moment dat sau altul un stat sau altul are anumite alunecări, ele rămân însă în spațiul democratic. Am putea să spunem, de exemplu, despre Statele Unite că nu sunt democratice, pentru că Trump are un anumit tip de comportament? Nu, niciodată! Președintele Trump, sistemul, establishment-ul american rebalansează și echilibrează tocmai prin respectul Constituției și al regulilor democratice, indiferent de opiniile unei persoane sau alteia în orice poziție, inclusiv în cea de șef al Statelor Unite.
În cazul Poloniei s-a vorbit, apropo, de accesarea articolului 7 în cadrul Uniunii Europene, de expulzare. Ei bine, și Polonia imediat și-a schimbat Guvernul, s-a adaptat la deciziile Curții Europene de Justiție, și-a revizuit comportamentul, a nuanțat lucrurile și a reintrat pe un făgaș normal și în privința justiției unde, mă rog, existau și anumite argumente care puteau fi acceptabile, dar nu ale unei manieri de a schimba și de a pensiona în stilul acesta.
Ungaria, care și-a declarat democrația iliberală, până a venit dna Merkel și a spus: „Democrația ori e democrație liberală, ori nu e democrație”. Din acel moment, raportarea la iliberalism a dispărut din discursul public, iar în ceea ce privește migrația, Universitatea Central-Europeană, mass-media, deciziile Curții Europene sunt aplicate în Ungaria, dar Budapesta reîncearcă să aplice acestea, mai interpretează, mai nuanțează, dar vreau să spun că suntem încă în niște limite de respectare a lucrurilor pe această zonă, chiar dacă excese se înregistrează.
E de ajuns să ne uităm la Raportul pe drepturile omului al Departamentului de Stat și vedem care sunt problemele pe care le îndeplinesc cam majoritatea statelor, că până la urmă e o oglindă corectă în raport cu toți jucătorii, în egală măsură și în cazul României. Sunt anumite alunecări pe anumite raporturi instituționale, pe tentația unei puteri de a acapara, controla o altă putere în stat, sunt chestiuni naturale, se întâmplă peste tot, există o tendință întotdeauna ca una dintre cele trei puteri să încerce să acapareze sau să depășească, sau să fie mai relevantă decât celelalte puteri în stat. Ei bine, și în cazul României am avut asemenea alunecări, alterări ale statului de drept, dar lucrul acesta nu alterează principiul democratic fundamental, nu am ieșit din aria democrației să trecem spre autoritarism, sunt niște plaje de mișcare în care, e adevărat, am prefera să nu existe, am prefera ca modul de tratare să rămână cel din principiile pe baza cărora am aderat la NATO și Uniunea Europeană.
Există mecanisme de reacție, vezi mecanismul de cooperare și verificare la Uniunea Europeană, vezi recursul la articolul 7, vezi alte instrumente care se vor adăuga sau sunt în curs de a se adăuga, însă una peste alta nu putem să vorbim în niciun caz de faptul că NATO ar fi favorizat sau că ar ignora evoluțiile democratice dintr-un stat sau altul. Din contra, v-am spus, forța Alianței rezidă în pachetul de valori și principii comune acceptat unanim de toată lumea și n-am văzut până acum cineva contestând miezul de valori ale Alianței Nord-Atlantice.”
Europa Liberă: Dar ce am văzut e că unii analiști își pun întrebarea dacă a fost extinderea spre Est a NATO o decizie bună din perspectiva zilei de astăzi.
Iulian Chifu: „Pe de o parte, e o întrebare legitimă, nu întrebările sunt o problemă; pe de altă parte, l-am avut și pe dl Trump care într-un anumit context a întrebat: „Dar cu ce ne ajută Muntenegru?” Din nou, aș recomanda acestor analiști, jurnaliști, oameni politici să se raporteze din nou la valorile și principiile comune ale Alianței, pentru că, de fapt, ele definesc răspunsul, aceste principii și valori sunt cele care vin și-mi definesc răspunsul. Am nevoie ca toate democrațiile să se poată proteja, să poată să se apere împreună, să poată să beneficieze de acel principiu foarte generos al păcii democratice. E adevărat că cei care ridică asemenea întrebări probabil că au citit mai puțin, care au mai puține idei sau viziuni în raport cu modul în care a fost construită Alianța, cu subtextul ei, cu problemele ei. Până la urmă, nu a fost vorba doar de apărarea pur și simplu în fața unui dușman extern, ci a fost vorba despre construirea unei comunități de valori și principii comune care să evite ca războiul între două state – pe continent, în primul rând, în Europa – să mai poată să revină, să devină o realitate.”
Europa Liberă: Dacă v-aș întreba, totuși, cum ați defini Dvs. personal faptul că România, odată intrată în NATO, a devenit mai stabilă și sigură? Cum ați defini?
Iulian Chifu: „În primul rând, dacă ne uităm la zone, nu le-aș detașa de integrarea în Uniunea Europeană, pentru că au fost două fenomene care s-au suprapus. Și atunci e greu de spus: asta a venit din cauza Alianței sau din altă cauză. Ba chiar integrarea în Uniunea Europeană a fost posibilă pentru că eram integrați în NATO, pentru că ajunsesem cu dezvoltarea suficient de departe și aproape de NATO.
Deci, mai întâi a fost NATO, după care Uniunea Europeană cu același set de valori comune și cu forța de transformare. În primul rând, a însemnat stabilitate, securitate și prosperitate. Stabilitate, pentru că a venit și a făcut echilibrele prin principiile și valorile comune la nivelul minorităților, ale respectului pentru drepturile omului, ale miezului, dacă vreți, democrației și ale unei relații juste între cetățeni, între guvernați și guvernanți. Un al doilea aspect a ținut de securitate. Într-adevăr, apărarea colectivă a NATO, elementele de securitate comună au modelat și instituțional România, au modelat și din punctul de vedere al culturii de securitate și al culturii democratice în România.
Și în al treilea rând, vorbim de prosperitate. Calculam la zece ani distanță de la integrarea în NATO în 2014 – noi în 2002 an fost invitați, în 2004, cu toate acordurile ratificate, am intrat propriu-zis în Alianță –, ei bine, la zece ani distanță ne uitam că investiția care a fost atrasă ca efect al integrării în NATO, ulterior în Uniunea Europeană, ajunsese la peste 60 de miliarde de euro la acea vreme. Un aport direct, concret, care a însemnat o creștere fundamentală a prosperității cetățenilor români. Trecem peste gradul de libertate presupus, trecem peste siguranță, peste încredere, lucrurile acestea s-au văzut în timp, încrederea a generat piață, a generat consumatori care și-au permis să consume din ce în ce mai mult și care au avut încredere să facă credite, să participe la dezvoltarea statului și iată suma acestor trei elemente – zona de securitate-apărare, zona de stabilitate în sensul cel mai larg al societății: democrație, stat de drept, guvernanță corectă, guvernare corectă, bună guvernare și, respectiv, zona de prosperitate, dezvoltare a pieței, creșterea nivelului de trai –, suma acestor elemente, de fapt, vine și definește transformarea prin care a trecut România.
E adevărat, cu voința internă a românilor pentru a ajunge de la situația originară către situația unde ne aflăm astăzi, situația de la intrarea, ba chiar transformarea fiind lansată anterior. Din ‘94 noi suntem în Parteneriatul pentru Pace, în ’99 am deschis negocierile cu Uniunea Europeană, în ’97 am avut prima tentativă de a intra în Alianță la prima extindere și în 2002 am fost invitați, ulterior, în 2004 am intrat în Alianță.”
Europa Liberă: De ce în state ca Republica Moldova, care sunt atât de apropiate, există încă această percepție a NATO ca o amenințare?
Iulian Chifu: „În primul rând, nu aș fi foarte sigur că există o percepție că NATO ar fi o amenințare. Putem spune că nu există neapărat o susținere absolută sau majoritară pentru ca Republica Moldova să intre în NATO. Cifrele au fost undeva 16-18, 20-22 la sută, nu știu dacă s-a depășit vreodată acest nivel. În schimb, dacă ne uităm cu atenție și per a contrario poziția opusă nu e neapărat și nu este întotdeauna majoritară, ea a variat în decursul timpului. Asta ca să ne ducem direct la cifre.
Ca să ne uităm la realitatea de astăzi, firește că există elemente care sunt discutabile. Ne putem uita la acele elemente, dar nu în sensul unui raport care vorbea de faptul că NATO a eșuat sau că NATO nu mai îndeplinește criteriile, sau că unele state ar beneficia mai mult și altele mai puțin, pentru că până una-alta statele din centrul și estul Europei, statele care au intrat mai recent în Alianță, în ultimii 20 de ani, sunt și cele mai legate de Alianță, cele mai îndreptățite, pentru că ele percep amenințarea tot mai probabilă, fiind mai aproape de zona de amenințări. Și nu mă refer doar la Federația Rusă, mă refer și la Orientul Mijlociu, și la rachetele iraniene, și la alte categorii de amenințări. Și atunci, ele sunt cele mai legate de perspectiva existenței Alianței Nord-Atlantice, sunt cele care se opun știrbirii din atribute sau a unei, haideți să-i zicem, europenizări a apărării, sau a unor separări de opinii între unii și alții. Deci, până la urmă e exact zona care este cea mai legată de parteneriat strategic cu Statele Unite, de prezența și rolul Americii în Europa, de unitatea și existența Alianței.
Practic sunt statele care vin și spun foarte clar: „Nu ne puneți să alegem între Statele Unite și Europa, între NATO și Uniunea Europeană, pentru că nu avem cum să facem acest lucru, e ca cum am alege între mama și tata”, pentru că, într-adevăr, NATO și Uniunea Europeană sunt binomul care a dus la transformarea, reforma acestor state și revenirea lor în lumea occidentală de care au aparținut întotdeauna și de care și-au dorit să aparțină chiar și în perioada când erau sub dominație sovietică sau în imperiul socialist.”
Europa Liberă: Dacă ne uităm din nou la Republica Moldova, ce face bine și ce face prost în relația cu NATO Republica Moldova, din punctul Dvs. de vedere? Multă lume se uită la această relație cumva și zice: „Nu-i ajunge capul pe moldoveni să și-o construiască”, alții zic că, dimpotrivă, „e cea mai bună poziție pe care și-a luat-o Republica Moldova în raport cu NATO”. Dvs. cum priviți?
Iulian Chifu: „În primul rând că totul depinde de ce-și doresc cetățenii Republicii Moldova. Dacă respectăm cu adevărat valorile fundamentale ale Alianței, respectăm și dreptul de opțiune al cetățenilor Republicii Moldova. Acestea fiind zise, trebuie să ne uităm cu atenție la punctul care, de fapt, împiedică o relație corectă, coerentă și completă a Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantică, inclusiv în ceea ce privește suma programelor de dezvoltare și de reforme interne, respectiv perspectiva apărării comune. Or aici, punctul nodal este neutralitatea Republicii Moldova, declarată constituțional.
Evident, ca orice spirit critic și cunoscător al Republicii Moldova m-am dus să caut documentele care au stat la bază și vă invit să faceți acest exercițiu, să luați nota de fundamentare, să luați explicațiile, să luați documentele care au stat la baza explicării de ce în Constituția Republicii Moldova din 1994 s-a regăsit acel punct al neutralității. Veți regăsi o explicație pe jumătate de pagină care este o glumă proastă, niciun studiu de impact. Deci devine clar că acel punct a fost introdus în mod artificial în Constituția Republicii Moldova fără o judecată, fără o confirmare directă, fără o dezbatere publică, fără judecarea până la ultima consecință a acestui element.
Nu vreau să spun că e bine sau e rău, până la urmă, încă o dată: decid cetățenii Republicii Moldova. Dar pentru o decizie de această factură într-o lume în care neutralitatea la frontieră e puțin probabil să fie una reală, în condițiile în care neutralitatea în sine înseamnă în Europa și aici eu am avut chiar un studiu, dacă vă aduceți aminte, cu opțiunile de securitate ale Republicii Moldova, vom vedea că, de fapt, neutralitatea a limitat opțiunile Republicii Moldova și ea n-a intrat cum ar fi trebuit într-o dezbatere reală a cunoscătorilor, a expertizei, pentru ca ulterior suma acestei dezbateri în cunoștință de cauză să devină un element care să fie ulterior introdus în Constituție. Dar ne raportăm la o realitate, la prezența acelui punct în Constituția Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Poate e singura modalitate în condițiile în care ești în vecinătate imediată de NATO, dar, pe de altă parte, îți dai seama că nici nu corespunzi cerințelor ca să aderi, nici nu arde nimeni de dorință să te ia?
Iulian Chifu: „Să vă dau un contraexemplu: în momentul de față, as we speak, deci chiar astăzi, statele care sunt în Parteneriatul Estic și au Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, toate (dar toate!) au înscris în Constituție – și mă refer aici la Georgia și la Ucraina – integrarea europeană și euroatlantică a celor două state, integrarea în NATO și UE. Acum, faptul că am înscris în Constituție un asemenea drum nu înseamnă că în mod automat am ajuns acolo sau voi ajunge acolo, dar îmi creează o direcție strategică, o aspirație, dar și un element obligatoriu pentru generații succesive politic la conducerea statului, pentru a face într-un ritm mai vioi sau mai puțin, mai încet, reformele necesare pentru a ține aceste reforme interne, schimbări, transformări ca să ajungi să devii membru în Uniunea Europeană și NATO.
E o forță transformativă, sunt niște garanții, vedeți cât de mult înseamnă Constituția și garanția constituțională, vedeți cum e cu limba română din Constituție, haideți că să spunem că pe neutralitate n-am avut încă porniri foarte puternice de schimbare, dar pe limba română, cât de dificil, în ciuda hotărârii Curții Constituționale care discută despre Declarația de Independență care este, de fapt, originea legitimității existenței statului Republica Moldova, care trebuia transpusă în Constituția Republicii Moldova, cât de dificilă este aducerea la zi a Constituției în acești termeni, cât de dificilă este schimbarea unor elemente de garanții constituționale introduse în mod artificial, fals, v-am explicat cum a fost atunci, în Constituția Republicii Moldova și cât de dificil e de schimbat.
Ca să revenim, contează în mai mică sau mai mare măsură dacă vom ajunge acolo sau nu vom ajunge, contează aspirația și contează transformările interne ale societății, elementele de reformă internă, care îmi asigură coincidența valorilor din acest spațiu cu valorile din spațiul euroatlantic vecin și european vecin sau pentru că Republica Moldova are și un statut special, este prinsă între două state, are doar doi vecini – unul este România, deci frontiera cu NATO și Uniunea Europeană, altul este Ucraina, care aspiră în această direcție, or acest statut ar trebui să oblige Republica Moldova să privească cu mai multă responsabilitate și echilibru, din nou totul depinzând de cetățenii Republicii Moldova, dar și de o viziune de natură politică a clasei politice sau a unei părți a clasei politice, care să-și asume public și să intre într-o asemenea dezbatere.”
Europa Liberă: Mulți arată cu degetul la Ucraina și zic: „Dacă Moldova și-ar propune vreodată așa ceva, ar avea ceea ce are acum Ucraina, un război cu Rusia”.
Iulian Chifu: „Republica Moldova a avut înainte de Ucraina un război cu Rusia și poate să vadă dacă o duc mai bine, fiind neutri, cu armată străină pe teritoriul național care trebuia retrasă de nu știu când, cu blocarea oricărei inițiative de reintegrare și cu controlul Federației Ruse asupra opțiunilor sale de securitate și prosperitate. E mai bine? Este aceasta independență a Republicii Moldova? Faptul că sunt dependent de ce spune Moscova într-un moment sau altul, de faptul că menține trupe ruse pe teritoriul național? Ei bine, eu cred că o asemenea gândire rațională vine și justifică faptul că aberația, vai că vin rușii, nu știu ce să-mi facă dacă declar că vreau să aspir spre NATO și Uniunea Europeană este falsă. Iată că după momentul în care au avut agresiune militară și anexarea de facto a unor zone, mai întâi anexarea Crimeii, anexarea de facto a Abhaziei, a Osetiei de Sud în cazul Georgiei, anexarea de facto a Donbasului, Donețk și Luhansk, acele regiuni ocupate, ei bine, în ciuda acestui fapt, cele două state au optat pentru integrarea în Uniunea Europeană și NATO. De ce n-ar fi făcut acest pas Republica Moldova? Da, a făcut jumătate de pas, a încercat să promoveze integrarea în Uniunea Europeană, dar bătăliile interne politice au făcut ca o asemenea propunere să nu fie dusă la bun sfârșit și s-ar putea ca în timp unii din cei care au făcut acest pas și au blocat acest drum să regrete această perspectivă.”