Armata rusă menține presiunea asupra estului Ucrainei. Kievul vrea negocieri la Mariupol

Trupele rusești și-au continuat ofensiva totală în estul Ucrainei, în timp ce Kievul a propus organizarea unei „runde speciale” de negocieri în orașul-port Mariupol, asediat, după ce ultimatumul dat de Rusia pentru predarea ultimelor trupe care mai opun rezistență în oraș a expirat la 20 aprilie.

Serviciile de informații militare britanice în 21 aprilie susțin că trupele rusești avansează din zonele de staționare din Donbas spre orașul Kramatorsk, care continuă să fie atacat cu tiruri de rachete. „Niveluri ridicate de activitate aeriană rusă continuă, în timp ce aceasta încearcă să ofere sprijin aerian apropiat pentru ofensiva sa în estul Ucrainei și să suprime și să distrugă capacitățile de apărare aeriană ucrainene”, a transmis Ministerul britanic al Apărării în buletinul său periodic.

Nereușind să cucerească Kievul și alte orașe mari și strategice după aproape opt săptămâni de război, Moscova spune acum că obiectivul său este să captureze în întregime provinciile Donețk și Luhansk, care au fost în centrul atenției separatiștilor susținuți de Rusia din 2014. Pe de altă parte, coridorul umanitar convenit pentru evacuarea civililor din Mariupol nu a funcționat conform planului, spune vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk, dând vina pe forțele rusești care ar fi încălcat înțelegerea.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Biden anunță un nou ajutor militar de 800 de milioane de dolari