Liderii Armeniei, Azerbaidjan-ului și Rusiei au semnat un nou acord de încetare a luptelor în regiunea separatistă armeană Nagorno-Karabah din Azebaidjan, începând de marți, 10 noiembrie – un acord care a fost primit cu proteste în capitala armeană Erevan.
Opoziția a cerut demisia premierului Nikol Pașinian iar luni spre marți noapte, mii de manifestanţi furioşi au protestat în fața sediului guvernului și a Parlamentului. Sute de manifestanți au intrat în Parlament, au spart ferestre şi au devastat birouri. Președintele Parlamentului a fost rănit iar marți, președintele țării, Armen Sarkisian a anunțat că va lasa „consultări politice”pentru a restabili „unitatea națională”
Acordul fusese anunțat de premierul armean Nikol Pașinian, după care a fost confirmat de președintele rus Vladimir Putin și omologul său azer Ilham Aliyev. Este a patra încercare de a pune capăt luptelor reizbucnite la sfârșitul lunii septembrie și care au făcut până acum mii de morți. Trupe rusești vor fi staționate în regiunea separatistă pentru a menține pacea iar președintele azer Aliyev a ținut să precizez – într-un discurs televizat – că în acord nu se vorbește despre un statut special al enclavei.
### Vezi și... ### Cinci lucruri de știut despre Nagorno-KarabahÎn ultimele zile, milițiile armene din Nagorno- Karabah erau în defensivă iar premierul Pașinian a recunoscut că a acceptat acest nou acord „foarte dureros”, după o analiză „serioasă” a situației de pe teren.
Între timp, autoritățile din regiunea separatistă au confirmat faptul că forțele azere au cucerit orașul strategic Șuși, situat în vecinătatea capitalei regiunii, Stepanakert. Orașul este pe o înălțime care controlează șoseaua dintre Stepanakert și Armenia propriu-zisă.