ASP i-a anulat buletinul și pașaportul deputatului fugar Ilan Șor

Ilan Șor, februarie 2019

Agenția de Servicii Publice spune că i-a anulat buletinul de identitate și pașaportul deputatului fugar Ilan Șor, pe motiv că acestea au fost emise în lipsa solicitantului, fapt care constituie o încălcare.

Într-un comunicat al ASP se spune că pentru pașaportul emis în 2010 și buletinul emis în 2012 au fost folosite fotografii ale lui Șor din 2009. Solicitantul care era pe atunci om de afaceri nu s-a prezentat pentru a fi fotografiat la subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor, așa cum prevede legea, iar actele de identitate au fost înmânate unor persoane terțe.

ASP spune că a descoperit încălcările în urma unui control pe care l-a făcut în urma unei sesizări din partea Procuraturii Anticorupție.

Aurel Colenco, avocatul lui Șor, a declarat postului TV8 că va contesta decizia ASP.

În 2017, Șor a fost condamnat în primă instanță la șapte ani și jumătate de închisoare pentru rolul jucat în furtul miliardului. Procesul în instanța de apel trenează de patru ani și jumătate. În 2019, Șor a fugit în străinătate, după ce aliații săi din Partidul Democrat au pierdut puterea. În iulie 2021, a fost reales deputat pe listele partidului care îi poartă numele, făcând campanie online, de la distanță.