Astăzi, în Moldova și în lume

Din agenda zilei din Moldova să amintim conferința Internațională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii „MOLDOVA VERDE”.

Deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate anunță și ei o conferință de presa.

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” își va prezenta studiul intitulat „Cum poate fi diminuată evaziunea fiscală în Republica Moldova?”

Din agenda internațională sa amintim întîlnirea de joi de la Paris între secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg și președintele Franței Emanuel Macron. Este prima lor întâlnire după declarațiile făcute recent de liderul de la Paris într-un interviu cu săptămîâlul britanic The Economist și în care vorbea despre NATO ca despre o organizație aflată în „moarte cerebrală”. Alianța a respins imediat atunci considerațiilor președintelui Franței.

Mieruri, cancelara Germaniei, Angela Merkel într-un discurs în parlamentul de la Berlin a vorbit tocmai despre rolul Alianței care să fie asemănător cu cel din timpul Războiului Rece.

”Este în interesul nostru să avem un NATO mai puternic decât în perioada Războiului Rece, sau cel puțin la fel de puternic ca în perioada Războiului Rece” . Doamna Merkel, ca și ministrul ei de externe crede că Europa nu se poate apăra singură și că NATO aduce securitate și siguranță continentului.

La Bișkek are loc întâlnirea la vârf a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, organizație dominată de Rusia. La reuniune participă premierul Armeniei Nikol Pașinian, președintele din Belarus, Alexandr Lukașenka, președintele Kazahstanului Kasim Jomart Tokaev, al Kârgâzstanului Soronbay Jeenbekov , al Tadjikistanului Emomali Rahmon și bineînțeles, președintele Rusiei Vladimir Putin.

Organizația este o alianţă politico-militară creată de o parte a statelor CSI în baza semnării Acordului de securitate colectivă la 15 mai 1992. Potrivit unor experţi, crearea ei a reflectat dorinţa Rusiei de a preveni extinderea graniţelor euro-atlantice spre Est şi, de a menţine în sfera sa de influenţă militară ceea ce Moscova numește „vecinătatea apropiată”.

În Statele Unite este Ziua Recunoștinței – un moment în care americanii își iau răgazul, ca împreună , să se bucure de binecuvântările de care au parte în viața- familie, copii, prieteni, recoltă, sănătate, pace... Sărbaătoarea este și în Canada și în unele din insulele Caraibe și a avut inițial o semnificație religioasă – de sorginte engleză, dar care s-a pierdut. In Statele Unite se sărbătorește mereu în a 4-a săptămână a lunii noiembrie. În Canada, în a doua zi de luni din luna octombrie.