Astăzi, în Moldova și în lume

Din agenda internă, furnizată de agenția IPN: președintele Igor Dodon ar urma să aibă loc întâlnirea săptămânală cu premierul Ion Chicu și cu președinta parlamentului, Zinaida Greceanîi – dar pe de altă parte Chicu avea programată o vizită la Strasbourg.

Curtea de Conturi audiază raportul auditului conformității privind acordarea sprijinului financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

Fundația de Binefacere „Caritas Moldova” dă startul celei de a doua ediții a Campaniei de caritate „Noaptea Filmelor de Crăciun”, care are ca scop colectarea resurselor financiare pentru susținerea Centrelor de zi pentru copii.

Din agenda externă, prezentată de AFP: la Budapesta primarii Budapestei, Pragăi, Bratislavei și Varșovia, capitalele țărilor din Grupul Vișegrad, semnează un pact de colaborare – toți patru aparțin opoziției politice pro-UE, liberale din țările lor conduse de guvernări naționaliste sau populiste.

La Strasbourg are loc ședința plenară a Parlamentului European.

La Alma-Ata, în Kazahstan, opoziția politică organizează un miting cu ocazia Zilei Independenței.

În Franța,greva din transporturi, declanșată de planul guvernului de reformă a sistemului de pensii, intră în a 9-a zi.