Președintele României, Klaus Iohannis, este pentru a doua oară primit la Casa Albă, pentru discuții cu președintele american Donald Trump. Vor fi discutate chestiuni care țin de securitatea energetică, de colaborarea militară, iar Iohannis va încerca să avanseze subiectul eliminării vizelor pentru români. În iunie 2017, Iohannis a devenit primul șef de stat din estul Europei care a fost primit oficial de Trump.
Your browser doesn’t support HTML5
În Parlamentul italian urma să fie cerut astăzi un vot de neîncredere în premierul Giuseppe Conte. Criza guvernamentala a fost provocată de Liga lui Mateo Salvini, ministru de interne, care a declarat săptămâna trecută că retrage formațiunea sa, Liga, din guvernul de coaliție cu Mișcarea 5 Stele: Salvini și-a schimbat poziția între timp, 5 Stele a intrat în negocieri cu principalul partid de opoziție al fostului premier Matteo Renzi pentru a forma o nouă majoritate, ceea ce nu i-ar mai oferi lui Salvini posibilitatea de a cere alegeri anticipate așa că marți, pentru moment, pe agenda parlamentară este anunțată numai „o prezentare a premierului”.
Premierul britanic Boris Johnson se va întîlni cu președintele francez Emmanuel Macron și cancelara Angela Merkle înainte de summitul G7 de la Biarritz, din 24 august, pentru a discuta posibilitatea renegocierii acordului cu Uniunea Europeană privind condițiile în care Marea Britanie se retrage din UE.