Astăzi, în Moldova și în lume

Maximele zilei vor fi cuprinse astăzi între -2 grade în extremitatea nordică a R. Moldova, de pildă la Briceni sau Soroca, și 3 grade în sud, la Cahul sau Ceadâr-Lunga. La Chișinău se anunță o maximă de 2 grade. Cerul va fi în toată țara înnorat, și se anunță ninsori.

Din agenda evenimentelor interne de azi:

Are loc Ședința Consiliului Audiovizualului ;

Este programată ședința Consiliului Superior al Procurorilor ;

La Institutul Muncii: prezentarea documentului de poziție „Impactul pandemiei cu Covid-19 asupra sectorului HORECA și măsuri pentru menținerea și crearea locurilor de muncă.

Din agenda internațională, prezentată de AFP:

Un tribunal rusesc din Krasnogorsk examinează apelul lui Navalnîi împotriva arestării sale după revenirea din Germania, unde s-a tratat după a ce fost otrăvit în vară, în Siberia, cu Noviciok;

La Bișkek depune jurământul noul președinte kirhiz, Japarov;

La Atena sunt programate proteste ale studenților împotriva planurilor de patrulare a universităților;

La Frankfurt se așteaptă verdictul în procesul uciderii de către un suspect cu vederi de extremă-dreapta a politicianului din CDU Walter Luebcke;

La Bruxelles, Michel Barnier se adresează unei comisii importante din PE pe tema acordului comercial cu britanicii;

La Washington se așteaptă primul raport despre performanța economiei americane în ultimul trimestru al anului trecut;

Secretarul general ONU, Antonio Guterres, ține o conferință de presă.