Astăzi, în Moldova și în lume

8 grade maxima astazi la Chișinău iar la noapte termometrul nu scade sub 0 grade. O pașnică intrare in prima lună a iernii… La Kiev se anunță ninsoare. La Moscova – nu ninge, dar maxima nu va trece de minus 2 grade. La București – 11 grade maxima și înnorat.Aici la Praga – ploaie ca și ieri și 7 grade.

Din agenda zilei:

La Chișinău - este anunțata o conferință de presă a foștilor deputați ai Platformei Demnitate si Adevar, Dinu Plîngău și Alexandru Slusari – ambii având opinii foarte critice pentru multe din acțiunile întreprinse de noile autorități.

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău anunță și ea o conferință de presa pe tema majorării tarifului la transportul public, cei de la PAS considerându-l pe primarul Ion Ceban vinovat de această situație.

După amiaza este anunțat un eveniment on line pe tema progreselor în implementarea Zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător în Moldova, Georgia si Ucraina .

Pe plan internațional, astăzi este Ziua Mondială SIDA

La Kiev, președintele Volodimir Zelenski are anunțat un discurs in parlament pe fundalul reînnoitelor tensiuni cu Rusia. Tot la Kiev va fi anunțat astăzi verdictul in cazul uciderii criticului Kremlinului Denis Voronenkov.

La Varșovia parlamentul dezbate legea propusă de interzicere a avorturilor.

De astăzi, in Suedia pentru a participa la evenimente cu multi oameni afara, va fi nevoie de prezentarea certificatului de vaccinare anti COVID. La fel, măsuri restrictive vor fi impuse și în mai multe țări din America Latină – Peru, Ecuador, Costa Rica.

Premierul Spaniei Pedro Sanchez se va afla astăzi în Egipt.

Și, în fine, astăzi este Ziua Națională a României...