Serviciul de Urgențe Civile din Gaza citat de Reuters a spus că zeci de oameni au fost uciși în Gaza și mulți alții răniți, dar echipele de salvare nu pot ajunge la ei din cauza ofensivelor aflate în desfășurare luni în mai multe cartiere.
Armata israeliană a spus într-o declarație că desfășoară o operațiune împotriva infrastructurii militanților din Fâșia Gaza și a „scos din luptă” peste 30 de luptători care constituiau o amenințare la adresa trupelor israeliene.
Tot luni dimineață, armata israeliană a anunțat că a lansat în cursul nopții mai multe atacuri aeriene și de artilerie asupra a ceea ce descrie ca fiind pozițiile milițiilor Hezbollah din Liban.
Loviturile au avut loc după ce gruparea militantă sprijinită de Iran a informat la 7 iulie că a lansat un atac cu drone asupra pozițiilor israeliene de pe Înălțimile Golan, un teritoriu sirian ocupat.
Între timp, pe frontul diplomatic, s-a anunțat că Ronen Bar, șeful serviciului intern de informații israelian Shin Bet, a mers în Egipt ca să continue discuțiile despre un posibil armistițiu în Gaza.
- Te-ar putea interesa și: Cresc șansele unui armistițiu în Gaza, după ce Israel a anunțat că va relua negocierile
Discuțiile mediate de SUA, Qatar și Egipt ar urma să fie reluate săptămâna aceasta la Cairo, după o pauză de mai multe săptămâni.
Cea mai recentă propunere este un plan în trei etape propus de americani. Prima fază ar consta într-un armistițiu temporar și eliberarea celor mai vulnerabili ostatici (femei, bătrâni, bolnavi) în schimbul unor deținuți palestinieni din închisorile israeliene.
Pe 7 iulie, mii de oameni au demonstrat pe străzile celor mai mari orașe din Israel, Tel Aviv și Ierusalim, ca să ceară guvernului să folosească actualele propuneri de pace pentru a-i aduce acasă pe ostaticii aflați încă în Gaza.
Demonstranții, printre care se aflau rudele ostaticilor, l-au somat pe premierul israelian conservator Benjamin Netanyahu să nu mai tergiverseze discuțiile, iar unii i-au cerut demisia. (MȚ)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te