Un bilanț recent al autorităților ucrainene relevă cel puțin 20 de morți și alte 50 de persoane rănite, potrivit datelor furnizate de Ministerul ucrainean de interne.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că „peste 40 de rachete de diferite tipuri” au vizat orașele Kiev, Dnipro și Krivîi Rih din centrul Ucrainei, dar și localitățile Kramatorsk și Sloviansk din estul țării.
„Toate serviciile sunt implicate pentru a salva cât mai multe persoane”, a spus Zelenski pe X, fostul Twitter.
Aflat într-o vizită surpriză la Varșovia, Zelenski a declarat că „întreaga lume trebuie să își folosească toată determinarea pentru a pune în sfârșit capăt loviturilor rusești”.
„Uciderea este ceea ce aduce (președintele rus - n.r.) Putin. Noi putem aduce, numai împreună, pacea și securitatea reală”, a adăugat el.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a spus că ar fi vorba de 11 victime. El a spus pentru Reuters că atacul din 8 iulie asupra capitalei ucrainene este „unul din cele mai grave” din cele 28 de luni de război.
Exploziile au fost înregistrate la Kiev începând cu ora locală 10:30, moment în care autoritățile militare au cerut populației să se adăpostească. O alertă aeriană a fost emisă la nivel național, ca răspuns la mișcările aviației rusești.
Administrația militară a Kievului a declarat că spitalul de copii Ohmatdit a fost avariat. Imagini video publicate de RFE/RL au arătat la fața locului cozi de oameni care ajutau la îndepărtarea resturilor, în timp ce fumul ieșea din clădire.
Zelenski a spus că Ohmatdit este unul din cele mai importante spitale pentru copii „nu numai din Kiev, dar din întreaga Europă”.
Căderi de resturi de rachete au fost raportate în mai mult de jumătate din zonele din jurul capitalei ucrainene. Potrivit ultimelor informații, numărul deceselor cunoscute până în prezent în întreaga țară este de cel puțin 10, în urma atacurilor din 8 iulie.
Comandantul forțelor aeriene, generalul Mikola Oleșciuk, a declarat prin intermediul Telegram că rachetele au vizat regiunile nord-vestice și centralele Jitomir și Cerkasî.
În nord-estul Ucrainei, primarul orașului Harkov, Ihor Terehov, a declarat că două femei au fost spitalizate cu răni după ce bombardamentele rusești au lovit trei clădiri rezidențiale.
Guvernatorul din Harkov a declarat ulterior, la 8 iulie, că explozia unei mine în regiunea lui a ucis cinci persoane.
Moscova a negat luni din nou, cum face mereu, că ar fi vizat reședințe, școli, spitale și alte structuri civile, în ciuda bombardamentelor frecvente care sugerează contrariul.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te