Au murit fără să vadă primenirea

Au murit fără să vadă primenirea

Treizeci de ani de tranziţie sălbatică, de domnie a sărăciei, corupţiei, hoţiei, treizeci de ani luuuungi ca un secol. 30 de ani e o bună parte din viaţa unui om. Aici în ultimii treizeci de ani nu s-a clădit o ţară, ci s-a furat ca-n codru. Noii conducători pro-europeni par parcă sosiţi dintr-o altă galaxie, ei declară răspicat că onestitatea va învinge. Măi să fie!

Îmi amintesc cât de descumpănită era mama mea de faptul că anii treceau, iar conducătorilor moldoveni nu le reuşea mai nimic, nici să relanseze economia, nici să învingă corupţia. Mama mea mereu mergea la alegeri cu gândul că la putere vor veni oameni mai buni şi mai oneşti. Şi se simţea oarecum jignită atunci când îi spuneam că toţi aceşti politicieni moldoveni sunt o apă şi un pământ. Mama a murit în 2016 şi n-a mai apucat să vadă primenirea.

Dar parcă numai mama mea a plecat din lumea asta fără să apuce transformările? Păi, pot să vă spun că numai eu am cunoscut vreo 10-15 oameni drepţi şi buni la suflet, oameni oneşti, care aşteptau să vadă normalitatea, care voiau să trăiască într-o lume cu funcţionari şi politicieni cinstiţi. Toţi au murit şi n-au mai văzut nimic. Iar acum mă gândesc că eu sunt mai norocos decât ei. Eu s-ar putea să apuc „vremurile bune”, dacă, fireşte, cei care au ajuns acum la putere vor fi la fel de oneşti în fapte ca şi în vorbe. Aştept cu mare emoţie transformarea…