Deschide.md publică reacţia fostei minister a Justiției și candidata PAS la alegerile din 15 martie în cadrul circumscripției uninominale nr.38 Hâncești, Olesea Stamate, la anunţul PPDA că îl susține pe Grigore Cobzac la alegerile din Hânceşti. „Din câte cunosc și din câte am discutat cu echipa, noi nu avem nicio intenție să renunțăm la cursă. Mergem înainte și facem tot posibilul să câștigăm”, a declarat ea pentru publicaţie. Referindu-se la propunerea PPDA către toate „partidele proeuropene” de a se retrage din cursă și de a-l susține pe Grigore Cobzac, Stamate a menționat că decizia ar urma să fie adoptată de către conducerea PAS, formațiunea care a înaintat-o. „Dacă este vorba de decizia de retragere din cursă, atunci trebuie să întrebați reprezentanții PAS. Din câte cunoașteți, eu nu sunt membru de partid”, a spus ea.
Your browser doesn’t support HTML5
Cotidianul.md remarcă o cerere a liderului Platformei DA Andrei Năstase faţă de președintele Igor Dodon, căruia îi cere să-l demită pe ministrul afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi. “Pentru grava ofensă adusă veteranilor războiului de pe Nistru, dar şi tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, prin declaraţiile sale iresponsabile, sinonime cu trădarea de patrie”, arată politicienul. „Afirmând că armata rusă dislocată şi acum ilegal pe teritoriul Republicii Moldova în pofida Acordului de la Istanbul şi a altor documente internaţionale este forţa militară care ne-a adus pacea, Aureliu Ciocoi sfidează adevărul istoric şi susţine o cauză străină, cauza ocupanţilor”, susține Năstase.
Nicolae Negru de la ziarulnational.md ia în zeflemea o declaraţie despre denumirea limbii a consilierului municipal Vasile Chirtoca, fost aspirant la postul de primar general al municipiului Chișinău. Chirtoca ar fi declarat în cadrul unei conferinţe numită de Negru “a moldavologilor” că „baza pentru dezvoltare (a Republicii Moldova) este denumirea unică a statului, a limbii și a națiunii”. Negru îi dă replica: “V-ați gândit vreodată de ce americanii, canadienii, australienii, austriecii și mulți alții nu au inventat limba lor? Să nu credeți că ei nu au avut Chirtocii lor. Însă liderii de acolo, spre deosebire de unii de la noi, au fost vizionari, n-au vrut să pună bariere suplimentare și să divizeze spațiul limbii engleze, care oferă posibilități enorme pentru domeniul culturii - edituri, presă, teatru, film sau ceea ce se numește show-business, dar nu în ultimul rând comerțului, IT, industriilor de tot felul. Dacă în fruntea SUA s-ar fi aflat un Chirtoca, limba engleză nu ar fi fost lingua franca de azi, cu beneficii importante pentru purtătorii ei.”
Pentru ca R.Moldova să beneficieze de finanțare externă, așa cum e prevăzut în buget, e nevoie de un impuls puternic de reformare, citează din concluziile finale ale unei declarații a FMI emisă la finele vizitei unei misiuni la Chişinău radiochisinau.md. Bugetul pentru anul 2020 prevede o expansiune bugetar-fiscală favorabilă creșterii, cu scopul de a contribui la satisfacerea necesităților mari legate de infrastructură. Totodată, riscurile privind finanțarea rămân semnificative. „Istoria rezultatelor modeste atinse de Republica Moldova în ceea ce privește executarea cheltuielilor capitale prevăzute în buget reflectă punctele slabe în sfera managementului investițiilor publice, care trebuie să fie eliminate de urgență. În afară de aceasta, pentru a asigura finanțarea de către partenerii externi de dezvoltare, așa cum este prevăzut în buget, este necesar un puternic impuls de reformare. Între timp, este necesar de elaborat planuri pentru situații neprevăzute care să fie implementate în cazul în care nu se vor materializa așteptările în privința intrărilor de mijloace din surse externe”, se menționează în declarație.
Odată cu creșterea salariilor deputaților, și alți funcționari au beneficiat de lefuri mai mari, scrie inprofunzime.md, cu referire la declaraţiile unor deputaţi democrați și socialiști care au votat inițiativa şi care spun că opoziția a scos ideea din context pentru a face zarva. Pentru ca majorările au stârnit nemulțumiri, acum autorii documentului își propun să-și micșoreze înapoi veniturile lunare. "S-a rupt din context aspectul ce tine de deputați, dar acolo s-au mărit valorile de referință ale salariaților din sistemul bugetar. In iulie, de ce nimeni n-a spus ca au fost majorate pentru unele categorii din guvern, din oficiile Cancelariei de Stat, pentru secretarii de stat?", este citat Igor Vremea, deputat PDM. La rândul lui, Vasile Bolea, deputat PSRM, susține: "Domnul Alaiba face parte din Comisia Economie buget și finanțe. Legea bugetului in a doua lectura cu toate amendamentele deputaților, cu avizul obligatoriu al guvernului, pe fiecare amendament s-a examinat in Comisia Economie buget și finanțe. Eu mă întreb: Domnul Alaiba a știut despre asta? A votat aceste amendamente? Cu certitudine da".