Air Moldova ar avea „deficiențe grave de ordin financiar, ce pot perturba buna funcționare a operatorului și siguranța operațiunilor aeriene planificate”, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Aeronautice Civile (AAC), emis după o inspecție inopinată la operatorul aerian.
Air Moldova susține că „implicarea Autorității Aeronautice Civile în activitatea comercială a companiei aeriene este un abuz”.
Potrivit AAC, după inspecția la Air Moldova, compania a fost atribuită la a IV-a grupă de risc, ceea ce potrivit legii ar însemna că „operatorul aerian pare a avea majore dificultăți financiare, confruntându-se cu probleme de stabilitate financiară și un potențial risc de insolvabilitate, fiind necesar de a începe imediat un proces de management al riscului”, explică AAC.
Autoritatea a emis o „prescripție inspectorială” prin care a solicitat de la Air Moldova prezentarea unui plan „care să stabilească acțiunile de remediere a situației financiare precare”.
Suplimentar, AAC a cerut companiei aeriene stoparea vânzării de bilete „pentru sezonul de vară a anului 2023, în lipsa unui orar de zbor aprobat de către autoritate, iar pentru unele destinații și lipsa autorizațiilor pentru exploatarea rutelor regulate”.
„Solicitarea Autorității Aeronautice de a stopa comercializarea biletelor pentru sezonul 2023 este nefondată și nelegitimă”, a reacționat Air Moldova.
### Vezi și... ### Cumpărătorii Air Moldova spun că au plătit peste 80% din datoriile companiei