Despre aceasta au anunțat miercuri reprezentanții UNICEF în Moldova, care au participat recent, la Guvern, la ședința Consiliului de coordonare pentru intervențiile în domeniul alimentării cu apă, sanitație și igienă în instituțiile de învățământ.
Vadim Ciubotaru, inginer în cadrul proiectului finanțat de Banca Mondială, a precizat că, din cele 17 școli incluse în program, șapte au finalizat deja lucrările de renovare, iar în 10 unități de învățământ din nordul R. Moldova lucrările vor începe în aprilie-mai 2025.
Potrivit autorităților din educație, în anul 2023, au fost reabilitate grupurile sanitare în 21 de instituții de învățământ, în timp ce în anul 2024 astfel de lucrări au fost efectuate în 18 școli. În anul curent, se vor finaliza lucrările de renovare și modernizare în 25 de școli.
- Te-ar putea interesa și: Avocatul poporului: Condițiile sanitare din școlile moldovene nu corespund standardelor minime ale OMS
Valentina Olaru, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, a menționat că asigurarea condițiilor adecvate de apă și sanitație pentru școli rămâne o prioritate.
„Astfel de inițiative sunt esențiale pentru a asigura un mediu educațional sigur și sănătos, contribuind direct la calitatea educației și la bunăstarea elevilor”, a spus Valentina Olaru.
La ședință s-a discutat și despre construcția grupurilor sanitare în anexe dotate cu sisteme de încălzire și ventilare și despre stabilirea unor distanțe minime de amplasare a acestora față de sursele de apă.
Autoritățile din educație spun că peste 160 de blocuri sanitare din școlile din R. Moldova vor fi renovate până în 2026. Potrivit informațiilor oferite anterior de Ministerul Educației, din 1.201 școli, în 88 - elevii pot utiliza doar toaletele cu latrină, amplasate în curtea instituției de învățământ.
În 546 de instituții, elevii folosesc toalete cu apă, amplasate în interiorul clădirilor de studiu. În 39 de școli sunt utilizate toaletele uscate, cu acces din interiorul clădirii, iar în patru - toalete uscate cu acces din curte.
În alte 278 de cazuri, reprezentanții instituțiilor de învățământ au raportat utilizarea latrinelor amplasate în exteriorul clădirilor de studiu, concomitent cu toaletele cu apă din interiorul blocului. Cinci instituții au raportat utilizarea latrinelor amplasate în exterior, în paralel cu utilizarea toaletelor uscate.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te