Se împlinesc săptămâna aceasta doi ani de la promulgarea legii care prevede realizarea autostrăzii Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași – Ungheni, cunoscută și sub numele de „Autostrada Unirii”. Sigur, ideea că o astfel de autostradă este imperios necesară e mai veche dar ea a prins contur în ultimii ani, mai puțin datorită politicienilor cât mai ales grație presiunii exercitate de către societatea civilă. Mai multe organizații non-guvernamentale au dus în acest sens o campanie susținută, în urma căreia legea a fost votată în Parlament și a primit sprijinul explicit al președintelui Iohannis. Din păcate, în acești doi ani, nu s-a întâmplat mai nimic iar proiectul însuși a început să fie contestat.
Autostrada Unirii (A8) ar urma să aibă 311 kilometri, tronsonul Târgu Mureș - Târgu Neamț, cel mai dificil, reprezentând 211 kilometri. S-a început studiul de fezabilitate realizat, pare-se, în proporție de 55%. Probleme redutabile ridică traversarea munților Carpați iar specialiștii propun ca acel segment să fie construit ultimul. Această autostradă ar împlini un mai vechi deziderat, acela al „unirii” Moldovei, printr-o cale rapidă de comunicare, cu Transilvania și cu Europa centrală și de vest. De altfel, în 2012 Comisia europeană a inclus această autostradă într-o rețea trans-europeană de transport. Asociațiile civice care militează pentru construirea autostrăzii arată că Moldova a fost, până acum, defavorizată, izolată, din cauza atât a indiferenței guvernelor succesive cât și a indolenței autorităților locale, incapabile să impună un proiect major. În momentul de față, contextul este favorabil: România va dispune de 9,2 miliarde de euro - bani europeni - pentru infrastructură, însă aici intră și căile ferate aflate, cum se știe, într-o stare deplorabilă.
Ca și cum inerțiile și piedicile birocratice nu ar fi fost de ajuns, lideri din unele județe ale Moldovei, deranjați în orgoliile și ambițiile lor, au venit cu idei care pur și simplu sabotează proiectul Autostrăzii Unirii. Se încearcă, de exemplu, să se dea prioritate unei autostrăzi Focșani – Bacău – Suceava, o autostradă Nord – Sud așadar, care, de fapt, ar lega – o dată în plus – județele Moldovei de …București. Alții propun o autostradă Bacău – Brașov, care ar lăsa în izolare o mare parte a Moldovei. Nu încape îndoială că singurul proiect coerent este Ungheni – Iași – Târgu Neamț - Târgu Mureș, el este cel care trebuie să atragă investiții și să constituie, pentru guvern, un obiectiv prioritar.
Organizațiile civice au avertizat că așteaptă, după alegerile din 6 decembrie, un prim mesaj, fără echivoc, în acest sens.