Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi din București găzduiește o expoziție de fotografii istorice dedicate românilor și călătoriilor lor în străinătate. Aceste fotografii de epocă oferă o privire fascinantă într-o eră apusă a călătoriilor și a destinațiilor îndepărtate.
Tânără din familia Cantacuzino, 1848.
Interesul românilor de a călători dincolo de Viena, Praga sau Istanbul (numit atunci Constantinopol) a crescut semnificativ în anii 1800, după cum au remarcat călători precum Nicolae Milescu Spătaru, Petru Cercel, Constantin Cantacuzino și Dimitrie Cantemir. Iar apetitul lor pentru călătorii și aventură a coincis în mod fericit cu popularitatea fotografiei.
Grup de turiști români în grădinile din Versailles, 1912.
Grigore Miculescu, un nobil proeminent care căuta atât relaxare, cât și refugiu politic în străinătate, îi scria în 1857 fratelui său despre planurile sale de a vizita un izvor recent descoperit lângă Vidin, în Bulgaria.
„Ne îndreptăm acum spre Franța, dar am auzit de la mai multe persoane că dincolo de Vidin se află un izvor unde mulți oameni care suferă de boli merg să se vindece. Am decis să îl vizităm înainte de a ne aventura spre Paris.”
Pentru mulți, capacitatea de a călători în lume și de a urma tradiția artiștilor, scriitorilor și aristocraților era un semn de distincție, demonstrând bogăție, educație și rafinament cultural.
Trei studenți din Principatele Unite, atelier Carl Herberth, Viena, 1862
În secolul al XIX-lea, Viena a servit drept centru pentru românii care căutau servicii educaționale și medicale, facilitate de rețeaua de transport habsburgică. De la Viena, călătorii puteau ajunge la diferite destinații europene, inclusiv Praga, Berlin, Londra, Paris, Veneția și Roma, pe calea ferată și pe vapor.
Călători pe un vapor pe Dunăre, 1911 - 1912. Până la dezvoltarea rețelei de cale ferată, principalul mijloc de a ajunge la Viena, adevărat nod turistic, era pe apă.
Introducerea vapoarelor cu aburi a conectat și mai mult România cu lumea largă, după cum documentează istoricul și scriitorul Constantin Ardeleanu în cartea sa „O croazieră de la Viena la Constantinopol”.
„Vaporul austriac a fost principalul mijloc de transport care a legat România de lumea largă. A fost primul motor al revoluției industriale pe care românii l-au cunoscut în mod nemijlocit la ei acasă. După 1834, piroscafele (nave acționate de un motor cu aburi, n.r.) au devenit o prezență obișnuită în porturile Dunării românești”.
Călători pe vapor pe Dunăre, 1912-1913. Deoarece călătoriile durau mult, jocurile de societate erau un bun prilej de petrecere a timpului.
Priveliștea corăbiilor era întotdeauna de mare interes pentru cei de pe malul râului, care se opreau pentru a admira grandoarea acestora și pentru a privi călătorii bine îmbrăcați, uneori nobili, în timp ce navigau.
Un astfel de călător a fost Ioniță Sandu Sturza, pe atunci proaspăt numit domn al Moldovei (1822-28), care a pornit la 12 august 1822 din Constantinopol, notează Ardeleanu.
Trei prieteni români la Veneția, 1925
Radu George Barla, președintele Asociației Renascendis, care a organizat expoziția de la București, a precizat că accentul este pus pe perioada anilor 1890 - 1990.
„Selecția pune oarecum într-o linie a evoluției obiceiurile românilor de a călători în străinătate într-o perioadă în care foarte mulți erau și fotografi amatori și purtau aparatul de fotografiat cu ei”, susține Bârlă.
Podul Carol din Praga surprins de un turist român, 1932
Nu toată lumea s-a bucurat de călătoriile lor, a deplâns istoricul și criticul literar Eugen Lovinescu în cartea sa Scrisori și documente.
„Aceste vacanțe sunt minunate, dar au un defect: te fac incapabil să muncești. Într-o lună, nu am citit decât trei cărți!”, spunea el.
Lovinescu a scris, de asemenea, despre percepțiile sale asupra locurilor despre care citise profund și cum se măsurau acestea cu realitatea.
„Când am aterizat prima dată în Grecia (1902), nu am venit să văd o țară necunoscută, ci doar să o identific cu [Grecia elenistică] din lecturile mele”, spunea el.
Nepotrivirea dintre realitate și ficțiune nu l-a împiedicat să își continue călătoriile și să viziteze Franța, Italia și băile termale din Karlovy Vary, în Republica Cehă de astăzi.
Trei românce în fața unui local din Karlsbad (Karlovy Vary), 1904-1906. Stațiunea balneară din nord-vestul Cehiei era renumită în epocă pentru calitatea apelor termale.
La începutul secolului al XX-lea, călători români precum Octavian Goga - care va deveni mai târziu prim-ministru - și-au împărtășit impresiile despre locurile exotice pe care le vizitase. Într-o scrisoare din 1906 către prietenul său Ilarie Chendi, Goga scria despre Alger:
„Coastele Africii ne oferă miraje musulmane. Dacă ai fi fost cu noi, ai fi fumat hașiș și apoi am fi ieșit, fără doamne, să privim dansatoarele din buric”.
Călători români la Sfinx, Egipt, 1935
„Suntem obișnuiți să discutăm despre fotografi străini care fotografiau în România dar știm foarte puțin despre românii care mergeau și fotografiau în străinătate. De foarte multe ori, producțiile lor fotografice sunt excepționale și documentează zone trecute, la momentul respectiv, în categoria celor exotice din nordul Africii sau Asia”, a declarat pentru Europa Liberă România Radu George Bârlă, președintele Asociației Renascendis.
Spectatori români la cursa auto de pe Autodromo Nazionale Monza (Italia), 1926
Expoziția pune în lumină și viața de zi cu zi trăită de români, adesea regăsită în albumele de familie. Aceste fotografii documentează o lume în schimbare prin războaiele mondiale, influența sovietică, republica socialistă cu restricțiile sale de călătorie, revoluții și epoca post-comunistă.
Poarta Bab BouJelound din Fez, Maroc, Radu Petrovici, 1974. După 1947, călătorii români nu aveau acces în afara spațiului comunist decât în condiții cu totul speciale.
Organizatoare a expoziției „Fotografii pe harta lumii”, Asociația Renascendis gestionează o arhivă care a ajuns la peste 100.000 de fotografii, și își propune salvarea, conservarea, depozitarea, digitalizarea, cercetarea și promovarea patrimoniului fotografic vechi de pe teritoriul României.
Castelul Dresda în ruină, Radu Petrovici, începutul anilor 1970