Avocații refuză să-i primească în rândurile lor pe zeci de foști procurori

La un protest al Uniunii Avocaților, la Chișinău, iunie 2018

Foștii procurori care au depus cerere de intrare în avocatură au fost respinși în marea lor majoritate de către Uniunea Avocaților, a declarat Europei Libere Adrian Tăbârță, președintele comisiei de examinare.

Decizia de respingere a 63 din cele 65 de cereri a fost luată pe 8 februarie. „Un candidat a depus o cerere de amânare în legătură cu faptul că e bolnav de covid-19 și, evident, comisia nu a examinat cererea. Un alt solicitant a renunțat la cererea sa inițială, după ce a analizat baza legală în vigoare și a solicitat să vină la examenul de calificare”, a spus Tăbârță.

Procurorii au depus masiv cereri de intrare în avocatură pe fundalul reformelor inițiate de guvernarea în frunte cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și președinta Maia Sandu, care spun că vor să alunge din sistemul de justiție persoanele compromise și corupte. Luna trecută, PAS a adoptat amendamente la legea avocaturii, iar șefa statului le-a promulgat expeditiv, pentru a nu-i admite imediat în Baroul Avocaților pe procurori, fără examenul de calificare.

### Vezi și... ### Olesea Stamate și greva avocaților: „Este cel mai bun compromis la care am putut ajunge”

În interviul cu Europa Liberă, președintele comisiei de examinare a explicat că amendamentele au stat la baza deciziilor de respingere a procurorilor. După legea veche, aceștia puteau deveni avocați aproape automat.

Adrian Tăbârță a mai spus că cei 63 de solicitanți respinși urmează să treacă acum o instruire de 20 de ore privind etica și deontologia de avocat, după care să se înscrie la examenul de calificare.

Printre solicitanții neadmiși automat la profesia de avocat figurează Adriana Bețișor, fosta procuroră care a condus ancheta Procuraturii Anticorupție în cazul fraudei bancare și a instrumentat dosarul împotriva fostului premier Vlad Filat, condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupție în 2016.

Andrei Băieșu, procurorul care l-a anchetat pe Veaceslav Platon, Ilan Șor și Vlad Filat, fostul șef al procuraturii pentru crima organizată și cauze speciale (PCCOCS), Ion Caracuian, și Victor Plugaru, care a condus ancheta pe marginea expulzării profesorilor turci împotriva fostului șef al SIS, Vasilii Botnari, de asemenea au fost respinși.

Luna trecută, când a modificat în ritm alert legea avocaturii, PAS a spus că nu ar vrea ca acești procurori, dar și judecători controversați să beneficieze în continuare de privilegii la accederea în baroul de avocați.

### Vezi și... ### Avocații intră în grevă: protest împotriva unui amendament al deputatei PAS, Olesea Stamate

Cu o săptămână înainte de decizia comisiei de licențiere, deputații Partidului Socialiștilor, Vasile Bolea și Grigore Novac, au contestat la Curtea Constituțională modificarea legislației de către majoritatea PAS. Instanța nu a luat încă o decizie pe fond. Deocamdată, a respins cererea socialiștilor de suspendare a prevederilor legale până la pronunțarea pe fondul problemei.

Deciziile comisiei de licențiere au venit cu mari întârzieri față de momentul depunerii cererilor, iar termenul prevăzut de lege ar fi de doar 30 de zile pentru un răspuns, ceea ce înseamnă că cei respinși ar avea motive să depună contestații.

„Codul administrativ prevede un termen de 30 de zile pentru examinarea cererilor, dar trebuia să aibă cine să le examineze. Aproape un an, nu am avut o comisie funcțională”, a mai spus Adrian Tăbârță în interviul cu Europa Liberă.