Azi, în Moldova și în lume

Spicuiri din agenda zilei, la Radio Europa Liberă.

La Chișinău are loc sesiunea de deschidere a discuției publice despre viitorul Parteneriatului Estic, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Platforma Societății Civile din cadrul PaE.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședință extraordinară.

Primăria municipiului Chișinău inaugurează, după reconstrucție, „Scările de Granit” din Parcul „Valea Morilor”, obiectiv realizat cu susținerea financiară a municipiului București.

Secretarul general al OSCE, Thomas Greminger, efectuează o vizită în Republica Moldova pentru discuții cu oficiali de rang înalt de la Chișinău și conducerea politică de la Tiraspol.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, este în vizită la Berlin.

Din agenda externă a zilei:

La Londra Curtea Supremă de justiție va analiza plângeri împotriva suspendării parlamentului înaintea Brexitului, decisă de guvern.

La St. Petersburg se întâlnesc premierii Rusiei și Chinei.

La Moscova își ține ședința inaugurală noua Dumă municipală.

La Strasbourg, Parlamentul European dezbate numirea lui Christine Lagarde în fruntea Bîncii Centrale Europene.

La New York se deschide a 74-a Adunare Generală ONU iar în Israel au loc alegeri genrale repetate.