Ca și anul trecut, ca în fiecare an, de altfel, țările Uniunii Europene nu au reușit nici acum să ajungă la o unanimitate în chestiunea unei noi extinderi in Balcani, în special prin cooptarea Serbiei și Muntenegrului, cu care s-au început deja negocierile.
Your browser doesn’t support HTML5
Corespondența zilei de la Bruxelles cu Dan Alexe
Reuniți marți la Luxemburg, miniștrii afacerilor europene ai UE și-au reafirmat, desigur, „angajamentul în favoarea extinderii”, pe care au numit-o o „politică cheie a Uniunii”.
Ei au salutat și reconcilierea dintre Skopje si Atena, care a făcut ca Macedonia să se numească, de acum înainte, oficial, „Macedonia de nord”.
Dar capitalele UE au decis iarăși să nu decidă nimic și au amânat pentru luna octombrie o posibilă invitație făcută Albaniei și Macedoniei de începe negocierile de aderare, în ciuda recomandării făcută luni de Comisia UE, in persoana șefei diplomației europene Federica Mogherini.
Comisia recomandase deschiderea imediată a negocierilor cu Albania si Macedonia, dar în realitate, după 13 ore de discuții între miniștri, tonul comunicatului final a fost chiar si mai rezervat decât în iunie anul trecut.
Reticența est în primul rând germană. Parisul si Berlinul deciseseră deja în timpul campaniei europene ca nu se va discuta în nici un fel despre extindere acum, subiect cu totul nepopular în ambele țări. Pentru Emmanuel Macron, prioritatea este de altfel reforma Uniunii Europene, înaintea oricărei noi extinderi.
Tot așa, guvernul olandez a cerut avizul Parlamentului în cazul Albaniei, iar răspunsul a fost negativ. Oricum, până în octombrie vor avea loc alegeri în Grecia, care cel mai probabil vor readuce la putere dreapta, opusă acordului cu Macedonia.
Desigur, asemenea atitudine de expectativă face să se îndepărteze cu totul cea mai măruntă perspectivă pentru țări ex-sovietice, cum sunt Moldova, Ucraina sau Georgia de a se apropia de UE dincolo de Tratatele de Asociere actuale.
A trecut vremea, care a durat până la acel „Big Bang” al extinderii din 2004, când au fost primite deodată 10 țări și când se credea că simpla intrare în UE va aduce rapid democrația și prosperitatea.
Este acum de neconceput ca țări precum Albania și Macedonia, chiar dacă și-ar începe negocierile rapid, să intre în UE înainte de mulți ani de târguieli, poate chiar un deceniu. In cazul Moldovei, caz care nici nu e luat acum în considerare, am putea vorbi chiar de o întreagă generație.
Nu există o durată precisă, prestabilită, a negocierilor. Ele pot dura ani, ba chiar decenii. Ele pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia din țările membre. Cazul Turciei, de pildă, este revelator. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE - cum e cel pe care l-a semnat Moldova - acum mai bine de jumătate de secol, în 1963. Turcia a căpătat apoi statutul de țară candidată în 1999 și și-a început negocierile în 2005.
Până acum, însă, în 14 ani, doar 12 capitole au fost deschise, din cele 35 acoperite de negocieri, și doar un singur capitol a fost închis, știința și cercetarea. Croația, în schimb, care și-a început negocierile exact în același timp cu Turcia, în 2005, le-a încheiat în 2011 și este deja membră în UE din iulie 2013.
Cam un deceniu de negocieri a fost până acum media, odată primit statutul de candidat, pe care, dacă Moldova l-ar primi prin anii 2020-2030, ar însemna să intre în UE, în cel mai bun caz, undeva spre 2040.