Măsura de securitate urmează protestelor din mai multe orașe istorice din Italia împotriva turismului galopant, inclusiv o interdicție locală la Florența a cutiilor de chei utilizate de proprietarii de locuințe închiriate pe termen scurt.
Cutiile de chei permit oaspeților acces la locuința lor fără a se întâlni cu gazdele, iar trimiterea de copii ale documentelor de identitate prin e-mail sau mesaj la check-in a devenit o practică obișnuită.
Într-un „moment istoric delicat la nivel internațional”, cum s-a exprimat el, șeful poliției italiene, Vittorio Pisani, a confirmat „obligația impusă administratorilor de unități de cazare de orice fel sau tip de a verifica identitatea oaspeților prin intermediul unui control vizual”.
Jubileul catolic, la orizont
Pisani a declarat că ordinul a fost emis având în vedere „intensificarea fenomenului așa-numitelor închirieri pe termen scurt”, cum ar fi Airbnb, în întreaga Italie, precum și „numeroasele evenimente politice, culturale și religioase planificate”, inclusiv celebrările jubiliare din 2025 ale Bisericii Catolice, care ar putea duce la creșterea și mai mare a numărului de turiști, implicând măsuri de securitate mărite.
Peste 30 de milioane de persoane sunt așteptate în capitala Italiei pentru Jubileul catolic, o serie de 12 luni de evenimente religioase organizate aproximativ la fiecare 25 de ani.
Pisani a spus că actualul sistem de verificare de la distanță a oaspeților poate mări riscurile de securitate, inclusiv cu ocazia evenimentelor de la anul.
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a salutat ordinul și l-a pus în contextul eforturilor de restricționare a închirierilor turisitice pe termen scurt, despre care mulți se plâng că au un impact negativ asupra siguranței comunității și asupra disponibilității de locuințe locale.
Gualtieri a mai declarat că ordinul înseamnă „controale mai eficiente asupra accesului și o primă frână în calea concurenței neloiale”, relatează AFP.
- Vezi și: Turismul european, noroc sau blestem? Orașele riscă să se sufoce din nou sub valul de turiști
Turismul necontrolat, care duce la aglomerarea fără încetare a centrelor istorice ale unor orașe ca Barcelona, Roma, Veneția, Malaga sau Amsterdam și deformează piața imobiliară, a devenit în ultima vreme ținta unor proteste mai ales în țările din sudul Europei.
Unele orașe au pergătit măsuri de interzicere totală a locuințelor de tip Airbnb, dar inițiativa a provocat la rândul ei proteste și chiar acțiuni în instanță în rândul proprietarilor de case.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te