Berlin: germanii continuă să sprijine sancțiunile împotriva Rusiei, deși energia se scumpește

Cancelarul german Olaf Scholz nu consideră că sprijinul pentru sancțiunile impuse Rusiei este în scădere, chiar dacă se așteaptă ca facturile la energie să crească în continuare, a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin. Vorbind în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt a exclus, de asemenea, autorizarea gazoductului Nord Stream 2.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, care a provocat un val de sancțiuni împotriva Rusiei, Gazprom și-a redus semnificativ, sau chiar a întrerupt livrările spre mai bine de jumătate din țările UE, ceea ce a provocat o explozie a prețurilor pe bursa europeană. Spre Germania, Gazprom nu mai livrează decât 20% din capacitate, prin gazoductul Nord Stream 1, care leagă Rusia direct de Germania.

Din octombrie, în Germania, prețurile de achiziție a gazului pe piața internațională vor fi „transferate” de importatorii de gaz direct în facturile clienților finali, fie ei casnici sau comerciali. O măsură care a va mări cheltuielile pe an cu circa 300 de euro de persoană, a calculat ministerul german al Economiei și Mediului.

### Vezi și... ### Planul UE pentru a petrece iarna fără gaz rusesc