Președintele american Joe Biden a fost de acord să furnizeze Ucrainei sisteme avansate de rachete care pot lovi cu precizie ținte aflate la o distanță de până la 80 de kilometri.
„Le vom furniza ucrainenilor sisteme de rachete și muniții mai avansate care le vor permite să lovească cu mai multă precizie ținte cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina”, a scris Biden, într-un articol publicat în The New York Times pe 31 mai.
Biden a declarat că invazia Rusiei în Ucraina se va încheia prin diplomație, dar Statele Unite trebuie să furnizeze arme și muniții considerabile pentru a oferi Ucrainei cea mai puternică poziție la masa negocierilor.
Statele Unite au fost de acord să furnizeze sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate, cunoscute sub numele de HIMARS, după ce Ucraina a dat „asigurări” că nu le va folosi pentru a lovi teritoriul Rusiei, a declarat un înalt oficial al administrației de la Washington.
### Vezi și... ### Pentagonul spune că e la curent cu cererile de sisteme de rachete MSRL din partea UcraineiEl a mai spus reporterilor că HIMARS au o rază de acțiune mai mare decât obuzierele americane desfășurate în prezent în Ucraina. Acestea vor face parte dintr-o nouă tranșă de asistență militară de 700 de milioane de dolari, care include, de asemenea, muniție, radare de contracarare a focului și de supraveghere aeriană, rachete antitanc Javelin suplimentare, precum și arme antiblindate, a mai spus oficialul administrației.
HIMARS-urile sunt însă piesa centrală a noului pachet de asistență, aceste sisteme fiind cerute de Kiev de ceva vreme pentru a putea contracara artileria rusă și a lovi pozițiile rusești, inclusiv în orașe unde au loc lupte intense, cum ar fi Severodonețk.
Congresul SUA a aprobat recent un amplu pachet asistență de 40 de miliarde de dolari care include finanțarea livrărilor de arme în Ucraina.