Președintele american Joe Biden urmează să discute prin videoconferință cu liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii despre „ultimele evoluții privind Rusia și Ucraina”, a anunțat Casa Albă. Convorbirea cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și cu premierul britanic Boris Johnson va începe loc la 17:30 (ora Chișinăului), în timp ce Washingtonul își presează aliații cu privire la o posibilă interdicție a petrolului rusesc, în contextul invaziei din Ucraina. Secretarul de stat american Antony Blinken, care se află într-o vizită în Europa, a declarat că Statele Unite și aliații săi au o „discuție foarte activă” despre interzicerea importului de petrol rusesc. Pe 7 martie, prețul petrolului a atins cel mai ridicat nivel din 2008 încoace, pe fondul temerilor legate de aprovizionarea pieței. În primele minute de tranzacționare, petrolul Brent a ajuns la 139,13 dolari pe baril, iar petrolul american West Texas Intermediate a atins 130,5 dolari.