Bilanț 40

Avertizare pe austostrada M11 la nord de Londra: „Căldură extremă. Organizați-vă atent călătoria. Luați apă”, 17 iulie 2022

La 40 de grade, totul e scuzabil. Poți dormi în fântâna publică și poți umbla vag îmbrăcat prin locuri odinioară vizitate în costum.

Un singur lucru nu e posibil: sângele rece.

Englezii, proprietarii lui istorici, pot fi văzuți rătăcind prin Europa într-o stare care sugerează transhumanța fără direcție. Setoși de soare, englezii se ard din imprudență, se tratează cu bere, după care cad în sau, mai des, pe lângă șezlonguri.

Your browser doesn’t support HTML5

Bilanț 40

Nemții sunt organizați. Echipați pentru expediții serioase, ei își fac programul de muzee și se miră de siesta localnicilor.

Scandinavii se simt ca acasă și nu par să fie la curent cu datele meteo.

Esticii și sudicii sunt cel mai ușor de ghicit: apar după apus și fac bilanțul, străbătând șiruri de victime nordice.