Vorbind la 15 aprilie, în timpul unei vizite în Vietnam, Blinken a adăugat că Moscova ar trebui să ofere acces „acum”, fără întârziere, la jurnalistul arestat.
Gershkovici, primul jurnalist american reținut în Rusia sub acuzația de spionaj de la sfârșitul Războiului Rece, și Wall Street Journal, publicația al cărei reporter este, au negat că ar fi implicat în spionaj.
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat pe 30 martie că l-a reținut pe Gershkovich în orașul Ekaterinburg din Urali și că a deschis o anchetă de spionaj împotriva jurnalistului pe care-l acuză că a extras ceea ce FSB a spus că sunt secrete de stat despre complexul industrial militar din Rusia.
La 10 aprilie, Departamentul de Stat al SUA l-a desemnat pe Gershkovici ca fiind „reținut pe nedrept” de către Rusia și a cerut eliberarea sa imediată, în urma unor apeluri oficiale, inclusiv din partea președintelui american Joe Biden.
Organizațiile internaționale de jurnaliști au cerut, de asemenea, Rusiei să îl elibereze pe Gershkovici.
Gershkovici, căruia nu i s-a permis accesul la avocatul angajat de WSJ, este deținut la închisoarea Lefortovo a FSB, unde Rusia deține majoritatea suspecților în cazuri de spionaj.
### Vezi și... ### Cine sunt americanii aflați în închisoare în Rusia și cu cine ar putea fi schimbați?Două luni de arest fără proces
FSB a declarat la 30 martie că a deschis un caz de spionaj împotriva lui Gershkovich pentru că a colectat ceea ce a spus că sunt secrete de stat despre complexul militar industrial al Rusiei. FSB a susținut că Gershkovici a acționat la instrucțiunile Statelor Unite.
Un tribunal din Moscova a acceptat cererea FSB de a-l aresta pe Gershkovich pentru două luni.
Rusia ar putea fi dispusă să discute un posibil schimb de prizonieri cu Gershkovici după procesul său, a declarat un diplomat rus de rang înalt pe 13 aprilie.
Adjunctul ministrului rus de externe Serghei Riabkov a declarat pentru agenția de știri de stat TASS că discuțiile despre un posibil schimb ar putea avea loc prin intermediul unui canal de comunicații pe care agențiile de securitate ruse și americane l-au stabilit în acest scop.
„Avem un canal de lucru care a fost folosit în trecut pentru a obține acorduri concrete, iar aceste acorduri au fost îndeplinite”, a declarat Riabkov, adăugând că nu este nevoie de implicarea unei terțe țări.
### Vezi și... ### SUA consideră că reporterul Wall Street Journal a fost „reținut pe nedrept” de Rusia