Un munte de erudiţie pune-n mişcare „cu naturaleţe, echilibrând împletirea biograficului cu planul imaginar al operei” (Mircea Anghelescu), ieşeanul Bogdan Creţu (n. 1978) în amplul studiu Inorogul la porţile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir, Cartier, 2021, lucrare ce „se recomandă ca una dintre cele mai bune contribuţii la studierea operei lui Dimitrie Cantemir, din perspectiva largă, generoasă a istoriei literare şi a celei culturale” şi care „merită o apreciere unanimă şi o difuzare amplă printre specialişti şi alte categorii de cititori” (Ştefan Lemny).
„Un animal este un animal şi atât?”, se întreabă autorul nostru, pe urmele lui Jacques Le Goff, Michel Pastoureau, Jacque Voisenet ş.a., şi tot el răspunde: „Pentru cine ştie să-l privească, el este un ghid care te poartă prin toată istoria, scoţând la lumină mentalităţi, credinţe, procedee artistice cu substrat politic, ideologii, implicaţii psihologice, limbaje simbolice şi atâtea alte aspecte ale unei realităţi care este mult, mult mai bogată decât o credem, în general”. Pornind de la această „sumă de reprezentări colective”, alias „produs cultural” & „concept”, Bogdan Creţu împarte bestiarul Istoriei ieroglifice – operă de pionierat (dar şi de sertar, fiind tipărită abia la 1883) prin care „Dimitrie Cantemir marchează (…) o ruptură, nu doar la nivel narativ, literar, ci şi la nivelul mentalităţilor” – în două categorii, Bestiae Domini (p. 168-336) şi Bestiae Diaboli (p. 337-628), după care întreprinde adevărate studii de caz ale personajele/măştilor – 8 din prima categorie, şi 17 dintr-a doua (semn că răul are mereu mai multe feţe?!...) –, în ideea că „numai raportând reţeaua de simboluri zoomorfe folosită de autor în alegoria sa la imensa tradiţie antică, medievală şi modernă, cartea [lui D. C.] îşi va descoperi mecanismele şi va scoate la iveală un mesaj mult mai viu”. (Şi ce bine se înscrie în logica acestei construcţii motto-ul din Cantafabule-le lui Şerban Foarţă, şi anume Invocaţie!)
Dacă în Cap. I cercetătorul nostru se întreba: „Ce fel de «autor» este Dimitri Cantemir? În ce tradiţie culturală trebuie plasat; mai corect: în ce epistemă trebuie înscrisă opera lui pentru a fi corect acostată hermeneutic?”, se poate afirma că răspunsul vine au fur et à mesure de-a lungul celor 630 de pagini ale studiului, la care se adaugă alte 30 de Bibliografie şi Indice de nume, iar odată pus pe masă (& în raft), trage greu la cântar. Cât despre Istoria ieroglifică propriu-zisă, aş compara-o – dat fiind lucrătura în cuvânt ce-i conferă unicitatea – cu biserica Trei Ierarhi (unde odihnesc rămăşiţele marelui nostru înaintaş), pe care ieşeanul prin adopţie Bogdan Creţu tocmai a pus-o magistral în lumină, în 3D.
19 aprilie ’21