„Nu resping nicio variantă, nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu... ” spune Liviu Dragnea, nehotărât sub ce formă să administreze electoratului cianura la prezidențiale. În viziunea lui, orice candidat al coaliției guvernamentale ar fi mult mai pregătit de președinție decât cel al opoziției. Nu e doar o fanfaronadă goală, ci și o viclenie de campanie. Probabil că vrea ca adversarii politici să nu aibă vreme de pregătit antidotul. Sau să muște din momeli de cauciuc, pierzând timp prețios. Nu că i-ar fi teamă de ei. Nu ar fi în stare nici măcar să-și tragă un glonț în picior, crede liderul PSD. Nu au reușit ei să dea jos guvernele PSD, că „nu sunt deștepți, sunt mincinoși și disperați”.
O bucurie secretă îl face pe Dragnea să fie volubil și comunicativ în acest final de an. Să fie oare sentimentul că dezordinea pe care a produs-o în viața socială și în justiție nu mai poate fi descâlcită în timp util, adică până la alegerile europarlamentare de la sfârșitul lunii mai? Să fie sentimentul de ușurare acum că a toaletat pepiniera partidului și a scăpat de uscături? Să-l fi umplut de speranțe refacerea completelor de judecată din cinci recomandată, la începutul lunii, de Secția pentru judecători a CSM ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale? Aflat deja la al treilea complet de judecată, Dragnea încă mai are șanse teoretice să scape de condamnarea definitivă în procesul care l-a îmbogățit cu o condamnare (nedefinitivă) de trei ani și jumătate de școală a vieții de ocnă. O schimbare cu noroc: noul complet a amânat procesul până la jumătatea lui ianuarie, iar șeful PSD e pregătit să continue războiul de uzură. S-ar zice că mai are niște ași în mânecă și pe ștatul de plată. Chiar dacă Ion Iliescu nu pare să-l mai susțină (într-un interviu pentru Le Figaro, fostul student la Moscova subminează din interior partidul, plângându-se de cota tot mai joasă a liderilor acestuia), Dragnea își ține sub control prădătoarele, iar în mariajul cu Tăriceanu el are mereu ultimul cuvânt. Îi controlează chiar și pe oamenii opoziției pe care-i face să alerge până la epuizare după tot soiul de ținte false pentru a demonta diverse fake news, în încercarea absurdă și redundantă a acestora de a dovedi că propaganda nu are legătură cu adevărul (de parcă ar fi avut vreodată!). Așa se face că liderii opoziției își ocupă timpul alergând după umbrele lăsate pe pereți de scheletele din dulapul puterii. Și soluția cea mai bună să ajungă mereu pe locul doi este să alerge singuri, ca până acum. Îi ajută și orgoliile, ambițiile și ranchiunele care au atomizat cu succes orice mișcare de unificare a opoziției. Tot oamenii PSD-ului au trebuit să le facă treaba, să scrie și să voteze cu succes moțiuni de cenzură pentru a-i mătura pe prim-miniștrii care nu fac „aport” pentru Dragnea. Chiar și în cabinetul Dăncilă tot Dragnea și ai lui au fost nevoiți să spele podelele de mizeria lăsată de cârtițele lui Ponta. Căci partidul nu ostenește să-și mănânce fiii. Și chiar dacă demisionații încă nu și-au evacuat birourile din pricina pauzelor mari de gândire pe care și le ia președintele, ministere importante fiind încă descăpățânate de capriciile lui Dragnea, regele de inimă-roșie al partidului, lucrurile administrative merg ca pe roate, semn că banii sunt deturnați pe aceleași trasee (sunt folosiți marginalii sociali ca scuturi umane pentru acoperirea cheltuielilor clientelare. În spatele fiecărei politici sociale generoase se ascunde o armată de lăcuste înfometate). Îmbărbătată de succesul din Parlament, Viorica Dăncilă vrea să vorbească cu președintele de la egal la egal, înainte de ultima sarma a anului, să le dea verde noilor miniștri.
Dăncilă și președintele Iohannis au un contencios legat de dorința ultimului de a fi prezent la ședințele de guvern unde s-ar putea decide soarta ordonanțelor de guvern care modifică fiscalitatea și condițiile de amnistie. Președintele a și fost la o ședință unde, după o jumătate de oră de discutat discuții, a fost evacuat pe motiv că nu are ce căuta la discutarea deciziilor administrative interne. Poate că, dacă Dăncilă se vede cu președintele, îi explică și decizia guvernului de a face cadou de la buget câte 500 de mii de euro companiilor de fiecare grădiniță sportivă privată construită. Că pare o problemă care ține de corupție și aduce atingere siguranței naționale. Cel care a anunțat decizia cu grădinițele este Darius Vâlcov, un bun cunoscător al strategiilor prin care pot fi îmbinate util, plăcut și avantajos interesele private cu bugetul de stat. Vâlcov, un alt condamnat care-și execută pedeapsa la locul de muncă, adică la guvern, a anunțat, secondat aprobativ de ministrul Finanțelor Teodorovici, că pentru a decide această investiție (e vorba despre zeci de milioane de euro) s-a consultat cu miliardarul Țiriac, care împușcă astfel doi mistreți dintr-o lovitură: face bani, mulți-mulți bani, și se preface interesat de educație. Poate și pentru a dovedi că vorbele spuse cândva că „între hoț și prost, alege hoțul” sunt, de fapt, principiul său călăuzitor în viață pentru că doar proștii lasă să le scape o asemenea hoție. Dar e neclar dacă subiectul va fi pe ordinea de zi a unei posibile întâlniri președinte-prim-ministru căci aceasta ar putea fi confiscată doar de probleme de politică externă, de pildă faptul că România preia orbește președinția Consiliului Uniunii Europene, fără să fie clar dacă guvernul are vreun obiect, susține vreun principiu sau dacă doar vrea să se dea mare în fața electoratului intern pentru a-i lua votul european.
Alianța PSD-ALDE nu putea alege moment mai bun pentru alegerile parlamentare. Pentru oamenii lui Dragnea, beția anticipativă a succesului nu poate fi destrămată nici de președintele Iohannis care blochează în continuare două fotolii ministeriale, nici de Alianța vestului, primarii orașelor vestice care promit să ia mai mulți bani europeni direct decât le dă guvernul (fără să mai plătească taxa de protecție către Palatul Victoria), nici de avertismentele Coaliției pentru Dezvoltarea României (formată din marii investitori) care cere CSAT să discute ordonanța fiscală, nici de amenințările cu proteste de stradă dacă adoptă ordonanțele referitoare la amnistie. De altfel, Dăncilă știind că ultimul subiect de protest este un cartof fierbinte care-i e pus săptămânal în poșetă, s-a derobat de urgența ordonanței cu amnistia. Liderii partidului au tot amenințat cu cerul și pământul că va fi adoptată, probabil pentru a tulbura și mai mult mlaștina politică, să-și poată vedea liniștiți de treburile cu completele de judecată și cu suspendarea pedepselor în marile dosare de corupție pe motiv de neconstituționalitate. Acum Dăncilă spune că nu va adopta nimic dacă ministrul Tudorel Toader nu-și va asuma răspunderea. Se pare că în scenariul politic nu intră încă adoptarea acestei ordonanțe care ar putea fi contestată și nu se știe dacă ar mai fi funcțională anul viitor când Dragnea spune că nu se știe, „pot fi eu, poate fi dl Tăriceanu” în cursa pentru Cotroceni.
Dar președintele nu se grăbește să convoace CSAT pe niciunul dintre aceste subiecte. Pe ordinea de zi a ședinței convocate vineri 28 decembrie subiectul este discutarea schimbării șefului Statului Major al Apărării anunțată de ministrul Apărării, Gabriel Leș. Klaus Iohannis, ca șef suprem al Armatei, vrea să afle de ce renunță Leș la generalul Nicolae Ciucă, participant activ la operațiuni militare din teatrele de război și comandant (efectiv) al Armatei Române, deși, teoretic, ministrul ar putea să-i prelungească mandatul. Gurile rele spun că la mijloc ar fi foamea patologică a oamenilor lui Dragnea care nu pot ajunge altfel la niște contracte grase de înarmare. Ciucă s-ar fi opus unor cumpărături de lux (cumpărarea unor corvete, de pildă), investiții pe care le considera inutile și nemăsurat de constisitoare, iar înlăturarea lui ar deschide automat trezoreria pentru ministerul Apărării. Dar deciziile în CSAT se iau prin consens și e posibil ca, dacă lasă unul ceva și dă celălalt ceva, să se ajungă la echilibrul conform principiului al treilea al mecanicii, acela al acțiunii și reacțiunii. Poate că până la urmă se va face un schimb între generali: generalul Ciucă cu procurorul general căruia ministrul Justiției i-a cerut oficial pielea și fotoliul. Cine știe?
Faptul că Viorica Dăncilă, pe care nu demult președintele o califica disprețuitor ca „nedemnă de guvernare”, a trecut cu succes prin jungla politică fără să i se clintească creasta o face să aibă o altă alonjă la discuțiile din CSAT. Moțiunea de cenzură i-a transfuzat prim-ministrei o mare doză de încredere. Are întâlniri informale cu presa unde vorbește din capul ei, uneori chiar se face că nu mai aude ce i se șoptește. E plină de speranță: „Cred că caracterizarea cea mai bună ne-o face românii”, spune ea, vorbind din respect mai prost românește ca șeful ei. Moțiunea de cenzură a dovedit, dacă mai era nevoie, că PSD chiar dacă nu are cărți bune în mână, știe să citească fizionomia adversarilor mai bine și plusează fără număr, când are un buget (plus niște fonduri speciale) la dispoziție. Bugetul pe anul viitor nu a fost încă avizat în guvern pentru că încă se fac cumpărături de sărbători și, de regulă, la Târgul de Crăciun, dacă negociezi bine, cumperi doi la preț de unul sau cu discounturi la care opoziția nici nu visează. Așadar, după cum ne-a obișnuit PSD de atâtea mandate, bugetul de stat este un instrument politic folosit pentru redefinirea raporturilor de putere și UDMR nu putea fi mai explicit în această privință decât a fost înainte de votul pentru moțiunea de cenzură. Se pare că moșul le-a pus sub brad jucăriile dorite și au cu ce se juca la anul, ba chiar se vor mai juca și în anul 2020, cel al alegerilor parlamentare. Dacă ai cu ce te juca nu te mai joci cu mustrările de conștiință că ustură. Când ți se vorbește despre onoare îți astupi urechile cu fonduri europene.
Dar onoare și mustrări de conștiință sunt vorbe rare și calități de neînțeles pentru cea mai mare parte a politicienilor, mai ales în decembrie, când foșnetul cadourilor bugetare îi face pe mulți să-i ignore pe cei care-i plâng pe martirii Revoluției Române. Nu veți auzi pe nimeni cerându-și iertare în numele statului, al Armatei, al Poliției sau al serviciilor secrete. Nici măcar Procuratura, pe care se înghesuie atâția s-o apere, nu și-a cerut scuze vreodată pentru compromiterea, pe alocuri ireversibilă și de irecuperabilă, a probelor din dosarele crimelor comunismului, Revoluției sau mineriadelor (să nu mai vorbim despre rolul abject pe care l-a avut înainte de decembrie 1989!). Lipsa de onoare, de conștiință și de memorie a devenit o politică instituțională. Nu ne așteptăm ca politicienii să îngenuncheze în Cimitirul Eroilor Revoluției, nici să se intereseze de urmașii acestora. Dar tresărim când somnul amintirii naște monștri: Carmen Dan, care are o sensibilitate aparte pentru jandarmi, a inaugurat un monument dedicat Eroilor jandarmi căzuți în Revoluție. Singurii eroi jandarmi de atunci au fost trupele speciale ale securității. Jandarmeria nu exista. A le ridica un monument înseamnă a le demola pe toate cele ridicate în onoarea victimelor securismului.
În al treizecilea an de la Revoluție, constatăm că Securitatea a trecut de partea poporului. Nu e de mirare că un reprezentant de frunte al vechii generații de sinecuriști PCR-PSD, academicianul Răzvan Thedorescu, dovedește cu asupră-de-măsură ce face materialismul istoric din om într-un interviu acordat ediției românești a revistei Newsweek. El afirmă că datorăm libertatea și victoria Revoluției nu doar lui Ion Iliescu (că dacă nu era el „să intre în acel moment cu vechile lui cunoștințe comuniste, cu vechile cunoștințe nomenclaturiste, cu aura lui de om care pe vremea lui Ceaușescu s-a opus regimului, oricine altcineva ar fi făcut ca să se transforme Revoluția poate într-un măcel”), ci și generalilor Iulian Vlad, șeful Securității, sinistră figură care a coordonat reprimarea manifestațiilor din Timișoara alături de Victor Atanasie Stănculescu, ministrul adjunct al Apărării. Așadar, în viziunea vicepreședintelui Academiei, părinții României revoluționare sunt politrucii care-i scriau discursurile lui Ceaușescu și șefii Securității și Armatei. Protestatarii anonimi, dă de înțeles istoricul cumva disprețuitor, au fost doar niște păpuși cu care s-au jucat securiștii mai vechi sau mai noi, în special după Revoluție. Nu e de mirare că, în viziunea academicianului român, protestatarii din perioada Pieței Universității erau niște legionari, iar cei de azi sunt „niște pârliți”. Academicianul Răzvan Theodorescu era, în timpul Pieței Universității, președinte al Televiziunii Române și unul dintre cei mai importanți vectori ai propagandei lui Iliescu. Pe vremea când era la conducere, adevărul umbla (sau murea) cu capul spart. Deși implicat în dosarul Mineriadei din iunie 1990 e plin de palme academice. A ajuns adjunctul lui Ioan-Aurel Pop, pe care vrea să-l protejeze cât și cum poate de acuzele că ar fi fost omul Securității. Numele lui Pop a fost găsit pe o listă de colaboratori ai poliției politice, dar președintele Academiei se apără spunând că nu a avut nicio legătură cu sistemul represiv, mai puțin niște articole de specialitate publicate în Germania, dar ce rău poate face puțină propagandă național-comunistă? Răzvan Theodorescu, fost ministru al culturii în cabinetul Năstase și fin cunoscător în ale național-comunismului, îl apără azi pe Pop, dar recunoaște că „ne conduc securiștii”. Dar nu foștii, ci actualii securiști: „(ne conduce) garda a doua, garda întâi e prea bătrână”. Și, bătrân el însuși și trecut prin multe, dă exemplu într-o doară un politician care ar fi fost membru, în primii ani postrevoluționari, al Vetrei Românești. Azi e lider de partid și vrea să candideze împotriva lui Iohannis (Theodorescu face aluzie la zvonul că Dacian Cioloș ar fi făcut parte din PUNR, partidul lui Gheorghe Funar, la începutul anilor 1990. Semnificativ e că zvonul a fost lansat de fosta purtătoare de cuvânt a lui Adrian Năstase). O probă clară că academicianul are dreptate: garda întâi (adică cei de-un leat cu el) e bătrână, dar nu prea bătrână să fabrice bombe murdare pentru ca garda a doua să aibă ce pune sub Pomul de Crăciun al opoziției.