BOP: patru partide ar accede în Parlamentul de la Chișinău

Patru formațiuni politice ar accede în Parlamentul de la Chișinău, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, potrivit rezultatelor Barometrului Opiniei Publice (BOP), realizat de compania CBS Research, la comanda Institutului de Politici Publice. Pentru Partidul Acțiune și Solidaritate au optat 48,6%, pentru Partidul Socialiștilor – 26,6%, pentru Partidul Șor – 8,7% pentru Partidul Nostru - 6,2% din respondenții care au exprimat o opțiune de vot (60,9%).

Potrivit BOP, președinta Maia Sandu este politicianul care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor – 22,5%, urmată la distanță de predecesorul său, Igor Dodon – 11%, transmite Radio Chișinău. Aproape 60% din respondenți nu au încredere în politicieni sau nu au prezentat o variantă de răspuns.

Cercetarea sociologică mai arată că 48,6% din cei intervievați ar vota pentru aderarea Republicii Moldova la UE, iar 35% la Uniunea Eurasiatică.

Sondajul a fost realizat de pe un eșantion de 1108 respondenți, în perioada 28 ianuarie - 14 februarie, cu o marjă de eroare de 3%.