Văzut din afară poate părea o butadă, sau o mostră inocentă de umor British, atunci când se spune că singura persoană în tot Regatul Unit care nu are o părere despre Brexit e regina.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Într-adevăr, fidelă principiului că suveranul nu intervine în viața politică a țării, regina Elisabeta a II-a tăcut până acum și n-a exprimat nici o opinie în privința Brexitului, deși nu încape îndoială că ea este total împotrivă.
Relațiile suveranei cu supușii sunt dominate de cutumă și consens. Nu există reguli precise, întrucât Regatul Unit al Marii Britanii nu are o Constituție scrisă. Absența unei Constituții face, așadar, să plutească o incertitudine totală asupra unei situații de conflict instituțional în care, după eventualul succes al moțiunii de cenzură depusă de opoziție și sprijinită de unii deputați conservatori (Tories), Boris Johnson ar refuza să părăsească puterea. Nimic în mod legal nu îl obligă să plece, chiar după o moțiune de cenzură.
Parlamentul s-ar regăsi atunci neputincios în fața unui mini-Cromwell anti-european pus îndârjit pe scoaterea cu orice preț a Regatului din UE pe 31 octombrie.
Rămâne Regina, singura care ar putea interveni pentru a descotorosi Anglia (și Scoția și Irlanda de Nord și Țara Galilor) de BoJo (Boris Johnson). Regina nu e nici de dreapta, nici de stânga și nu se amestecă niciodată în politică, însă este gardiana unității regatului, pusă serios în pericol de Brexit. Boris Johnson ar evita să se înfrunte direct cu Regina, personalitatea cea mai populară din Regat.
Unitatea viitoare a Marii Britanii rămâne extrem de fragilă în fața tendințelor independentiste ale Scoției și a perspectivei tulburărilor sociale și violențelor intracomunitare în Irlanda de Nord. În aproape șapte decenii de domnie, Elizabeth II nu a intervenit niciodată în politică, însă acum e pentru prima oară, de la al Doilea Război Mondial încoace, că existența însăși a regatului in forma sa actuală este amenințată.
Regina ar putea astfel să-l lase pe Prințul Charles să atace pe față guvernul, lucru pe care moștenitorul l-a făcut de multe ori în trecut. Sau să facă apel la acel rar folosit Privy Council (Consiliul Privat, compus din foști miniștri, printre care fostul premier John Major), cărora li s-ar cere să formeze un guvern de uniune națională. Asta nu s-a mai întâmplat de la al Doilea Război Mondial (cabinetul Churchill-Attlee).
Sau ar putea, lovitură decisivă, să-și sloboadă consortul de-o viață, pe acidul Duce de Edinburgh, care să emită extravagante remarci despre prostul gust al frizurii lui Boris Johnson și să formuleze îndoieli în legătură cu nutriția acestuia. La urma urmei, Ducele de Edinburgh e cel căruia i se permite să facă glume rasiste și de prost gust, precum a făcut de multe ori în trecut, de pildă când i-a întrebat pe aborigenii australieni dacă încă mai aruncă săgeți, sau când a dorit să afle de la un instructor auto scoțian cum îi ține pe băștinași departe de alcool înainte de examen.
În cazul lui BoJo, Ducele de Edinburgh ar avea mână liberă spre o infinită comoară de răutăți ucigătoare. S-au văzut cariere distruse de mai puțin.