Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare repetate din Bulgaria, publicate pe 13 iulie, confirmă rezultatele preliminare, care arată că partidul antisistem „Există și un astfel de popor”(ITN) a câștigat, la mică distanță în fața coaliției condusă de GERB a fostului prim-ministru Boyko Borisov.
Cu 100% din buletinele de vot numărate, partidul vedetei de televiziune Slavi Trifonov a terminat primul cu 24,08%, urmat de GERB cu 23,51, a declarat Comisia Electorală Centrală din Bulgaria.
### Vezi și... ### Bulgaria după alegeri: drum anevoios spre o nouă majoritateAlegerile parlamentare au avut loc la doar trei luni după alegerile din 4 aprilie, terminate cu un rezultat neconcludent. Pe 11 iulie, partidului lui Slavi Trifonov a luat cu 92.000 de voturi mai mult decât în aprilie.
Alte patru partide au obținut suficiente voturi pentru a intra în noul parlament. Partidul Socialist Bulgar (BSP) cu 13,39%, gruparea liberală, de orientare pro-occindentală „Bulgaria Democrată”, cu 12,64 la sută, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, susținută în cea mai mare parte de etnicii turci, cu 10,71%, și noul partid „Stand Up! Ieși!” - o nouă alianță de centru-stânga lansată de fosta Avocată a poporului Maya Manolova – cu 5,01% din voturi.
Slavi Trifonov, în vârstă de 54 de ani, a anunțat deja că va negocia formarea unui guvern cu cel puțin alți doi potențiali parteneri. Bulgaria Democrată și Stand Up! Ieși! au respins pentru moment o colaborare cu Trifonov. Erau partidele cu care Trifonov, înainte de alegeri, afirmase că ar vrea să intre într-o coalie. Chiar dacă până la urmă vor accepta oferta, cele două partide nu-i dau lui Trifonov majoritatea de care are nevoie.
Se așteaptă săptămâni grele de negocieri care s-ar putea termina, din nou, cu noi alegeri parlamentare la toamnă.
Aproximativ 6,7 milioane de persoane au fost eligibile să voteze în 11 iulie pentru membrii parlamentului cu 240 de locuri. Bulgaria este considerată cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, cu unul din cele mai ridicate niveluri de corupție.