„Belene” poate deveni prima centrală nucleară chinezească din UE

Intrarea pe șantierul de la Belene

Bulgaria a început căutarea de investitori dispuși să finanțeze construcția centralei.

Cea de a doua centrală atomoelectrică bulgară „Belene” va putea fi construită de companii din Chină în colaborare cu concernul rus „Rosatom”. După ce a fost condamnată la Tribunalul de arbitraj internațional de la Paris să achite companiei ruse „Atomstroiexport” cele două reactoare de 1000 de MW, Bulgaria a început căutarea de investitori dispuși să finanțeze construcția centralei.

În vara anului trecut ministrul energeticii, Temenujka Petkova, a anunțat fără a oferi amănunte că mai multe companii străine sunt dispuse să construiască centrala. În decembrie a apărut informația despre interesul Companiei naționale nucleare a Chinei fața de proiectul Belene.

Cel de al treilea guvern Borisov a pus următoarele condiții: proiectul să fie realizat fără participarea financiară a statului bulgar și fără angajamente de achiziționare a energiei electrice produse. A urmat întâlnirea primului ministru cu o delegație a Băncii Industriale chineze. Reprezentanții chinezi au acceptat, se pare, cele două condiții declarându-și disponibilitatea de a asigura finanțarea necesară.

Cu o săptămână în urmă Boiko Borisov a declarat că singura șansa pentru realizarea centralei nucleare este privatizarea. Primul reactor se află la Belene. Cel de al doilea va sosi până la finele lui septembrie. Referindu-se la cele două reactoare Borisov a spus: „Avem marfă în valoare de 1,5 miliarde euro. Cu bani de la buget însă nu vom merge mai departe. Singura varianta posibilă este privatizarea.”

Până acum proiectul „Belene” a fost oprit de trei ori – în perioada comunistă din lipsa de bani. În 2009 concernul german RWE s-a retras din proiect invocând necesitatea unei restructurări financiare. A eșuat și varianta cu un grup misterios de companii din India. În 2012 „Atomstroiexport” a cerut plata reactoarelor.

Experți energetici bulgari afirmă că țara va trebui să investească încă cel puțin două miliarde euro în infrastructura centralei și în viitorul depozit pentru deșeuri nucleare.