Comisia Europeană a adresat un avertisment Bulgariei care aplică „scheme periculoase” pentru vânzarea de cetățenie. 15.000 de străini au primit pașapoarte bulgărești în 2018 – de peste patru ori mai mulți fața de 2017.
Your browser doesn’t support HTML5
Raportul Comisiei constată că banii care stau la baza vănzării de cetățenie ar putea proveni din activități criminale. Există riscul aplicării unor scheme de spălare a banilor, de corupție și fraude fiscale pentru că în multe cazuri controlul este insuficient.
Malta și Cipru sunt celelalte două țări din UE care practică vânzarea de cetățenie. Documentele de identitate obținute de străini sunt recunoscute în celelalte țări membre.
Permise de ședere permanentă – o altă modalitate de a se stabili în Uniune, se vând contra 15.000 de euro în Croația și până la cinci milioane de euro în Luxemburg și Slovacia.
Portugalia, deasemeni, este criticată că nu verifică într-o măsură suficientă proveniența investițiilor și plăților făcute de neeuropeni în schimbul obținerii dreptului de ședere.
Anul trecut 23.000 de străini au depus cereri pentru cetățenie bulgară. Aproape 15.000 de cereri au fost aprobate iar 8.000 – respinse, unele după ce s-a constatat trecutul criminal al persoanelor respective, informează Ministerul Justiției. În 2017 pașapoarte bulgărești au primit 3.380 de străini.
Pentru vânzare de pașapoarte au fost arestați mai mulți funcționari ai Agenției bulgarilor de pretutindeni. Șeful Agenției, Petar Haralampiev, a demisionat după ce, împreună cu alți patru subalterni, a fost pus sub acuzare.
A fost adoptat un set de măsuri anticorupție care cere, între altele, depunerea numai prin Internet a cererilor de cetățenie.
Cel puțin cinci sunt intermediarii care oferă, contra plată, ajutor pentru obținerea de cetățenie bulgară în zona orașului Taraclia, a anunțat în Facebook primarul Serghei Filipov, citat de căteva ziare sofiote. El a mai spus că în 2005 a cerut prin intermediar restabilirea cetățeniei, dar cererea sa a fost respinsă chiar dacă este etnic bulgar. Alți politicieni moldoveni însă au primit pașapoarte fără a avea vreo legătură cu Bulgaria.
Tema vânzării cetățeniei a devenit foarte sensibilă, nu în ultimul rând pentru că Agenția bulgarilor de pretutindeni se află de ani de zile sub controlul naționaliștilor moderați din VMRO, partener la guvernare al centriștilor din GHERB. Fără explicații a dispărut din schema de program a televiziunii de stat emisiunea „Ecran deschis” în care urmau să fie prezentate mai multe cazuri concrete de vânzare de pașapoarte unor criminali străini.
Un site european de investigații însă a publicat textul emisiunii sub titlul „Pașapoarte contra mită în Bulgaria. Autoritățile ascund adevărul.”